Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@stelaS
stela
@stela
Proză

O lume uitată ( 8)

Război și omenie

2 min lectură·
Mediu
Citeam zilele trecute despre iubirea de țară, patriotism, iubirea de neam… Sigur nu vreau să minimalizez aceste sentimente, nici nu vreau să jignesc pe nimeni, vreau doar să povestesc o întâmplare adevărată din timpul celui de-al doilea război mondial, așa cum am auzit-o de la bunica mea. Satul nostru este un sat în care oamenii indiferent de naționalitate au trăit respectându-se reciproc. Români și maghiari, își duc traiul împreună, ajutându-se unul pe celălalt, iar copiii de când mă știu se joacă împreună și-și învață limba celuilalt, simplu, la fel și obiceiurile celor două popoare se împletesc și se pierd în negura vremii. Ungurii au sărbători puține și sunt ținute și de români. La fel și maghiarii țin sărbătorile importante ale românilor nu de alta dar sunt prea multe și nu le mai rămân zile de lucru dacă le sărbătoresc pe toate, glumesc ei. De exemplu, de Sf. Ilie nici ungurii nu lucrează pe câmp, iar de Bobotează gospodinele unguroaice nu spală haine. O lege nescrisă, o lege a omeniei, i-a făcut să trăiască și să înfrunte împreună binele și răul. ,, În timpul războiului ne plângeam împreună morții, povestea bunica, și vecinele mele românce, neștiutoare de carte veneau la mine, chiar dacă eram unguroaică, să le citesc scrisorile de la cei dragi plecați pe front. A trecut frontul și peste noi, prin satul nostru, dar noi cei de aici aveam lumea noastră pe care o apăram împotriva celor de afară. Þin minte că într-un sat vecin în care erau doar unguri, aceștia i-au atras într-o cursă pe soldații români, măcelărindu-i pe mulți dintre ei. Atunci când au venit și la noi în sat, căutând după dușmani, românii vecini cu ungurii, i-au ascuns pe aceștia pe unde s-a nimerit. Nu de alta dar vorba ceea ți-i mai aproape cămeșa decât sumanul. Și-au riscat viața pentru noi și asta nu se uită, a mai spus bunica. Războiul a trecut iar noi, vecini unguri și români am arătat că în primul rând știm să fim oameni.,, a încheiat bunica. Mă gândesc acum, oare acei români nu erau patrioți, nu-și iubeau țara? Sau tocmai prin asta au demonstrat că sunt mai presus de răutățile omenești.
053.984
0

Despre aceasta lucrare

Autor
Tip
Proză
Cuvinte
361
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

stela. “O lume uitată ( 8).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stela/proza/1791301/o-lume-uitata-8

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@nicolae-tomescuNTnicolae tomescu
scurt plin de sentimentul nobil al prieteniei care nu ține seama de naționalitate.
De omenie în timpul războiului, deci într-o situație limită, au dat dovadă doar adevărații Oameni. Asta ar trebui să o știe toți extremiștii ori cum s-ar autointitula ei
În a doua frază cred că există un dezacord gramatical între \"o întâmplare\" și \"așa cum l-am auzit\"

Cu gânduri bune
0
@stelaSstela
Da domnule Tomescu, aveți dreptate. Doar în situații limită poți vedea cu adevărat valoarea unui om. Aveți dreptate și cu dezacordul. Voi corecta. Am observat prea târziu și că m-am ,, bâlbâit,, la numerotare:)
Mulțumesc.
Cu stimă stela baba
0
@mihai-cucereaviiMCMihai Cucereavii
Stela, am citit textul, nod în papură nu am găsit.
În timpul războiului au avut loc multe cazuri de acestea.
Oamenii simpli de orice naționalitate n-ar fi, au în ei omenie,
n-au nimic de împărțit, dar unii politicieni în loc să se ocupe de lucruri concrete pentru ieșirea din criză, tulbură opinia publică și au grijă numai de cămeșa lor.
Succese!

0
@saveta-ititesc-0027401SIsaveta ititesc

Doamna Stela
E bun textul tău, chiar foarte bun, l-am citit cu multă plăcere, ai expus
corect relația dintre unguri și rdmâni. Am și eu vecini unguri și mă înțeleg bine cu ei.
Mă bucur mult pentru tine
Cu bine
0
@stelaSstela
Domnule Cucereavii, mă bucur că în sfârșit nu trebuie să tai nodul:).
Este adevărat că de multe ori problemele sunt doar acolo sus. Noi ,,cei mici,, avem alte priorități.
Mulțumesc ptr. încurajări.
Toate cele bune. stela baba
D-na Saveta,știu foarte bine că nu există probleme între oamenii de rând și mai ales acolo unde satele sunt mixte.
Mulțumesc de citire. Am văzut că ați început să postați ,,Lena,,. Am să trec să citesc. Cu stimă stela baba.
0