Jurnalul unui norocos

De când mă știu am fost un norocos. Norocul s-a ținut de mine ca scaiul de oaie. Dacă sunt pe câmp, oriunde e o tufă de trifoi, mie îmi pică privirea pe trifoiul cu patru foi. Și asta înseamnă noroc, nu? Norocul meu a fost că am copilărit la sat, și am avut parte de tot ce-și poate visa un copil. Piscină n-am avut, dar noroc cu râul ce curgea în capătul grădinii. Acolo am învățat să înot, norocul meu că apa nu era prea adâncă. Când au fost inundațiile din ’80, sigur că apa a ajuns și la noi în casă. A avut cam un metru adâncime în camere. O casă de lângă noi s-a dărâmat. Norocul nostru a fost că a noastră a rămas în picioare. Nu s-a mai stat în casă aproape un an. Noroc că un prieten al tatălui meu cumpărase o casă pentru una din fete și ne-a lăsat pe noi să stăm în ea. Casa era într-un sat la vreo 30 km de satul nostru. Mă chinuia dorul de casă și norocul meu a fost că părinții au ținut cont și de părerile noastre și ne-au întrebat și pe noi dacă nu ar fi mai bine să ne cumpărăm o casă acolo. Noroc că nici unul din noi n-am vrut, așa că ne-am întors acasă. Teren de hochei aveam toată iarna. Noroc cu balta de peste drum care îngheța bocnă. Sigur concerte simfonice mai auzeam la televizor, noroc că măcar pe acelea ni le mai lăsa Ceaușescu, iar vara întreagă auzeam ciripitul păsărilor, cântecul greierilor și orăcăitul broaștelor. La școală am avut norocul să nu fiu într-o clasă cu băiatul profului de bio, așa că am avut premiul I asigurat. Am vrut să mă fac medic, dar am picat cu brio. Nu puteam toci biologia. Noroc că mi-a plăcut fizica și chimia așa că m-am făcut prof .de chimie. Noroc că-mi plăceau copiii, altfel ce mă făceam? După cum vedeți sunt un om norocos! Sigur aș putea continua până mâine dimineață. Norocul vostru că mi-e somn și nu mai vreau să stau cu ochii pironiți în monitor. Bine că și mâine e o zi și poate aveți și voi norocul să fiu în toane bune și să vă mai povestesc ce om norocos sunt!