O lume uitată

E liniște! Doar zumzetul insectelor și trilurile vreunei păsări mai sparg din când în când tăcerea. Miroase a narcise și liliac. Mă uit la piatra pe care scrie mare și citeț ,,Aici odihnește Kadar Ecaterina…,, Zâmbesc. Toată lumea din sat o știa de Kati cu toate că în certificatul de naștere era Maria. Până și cel care i-a cioplit numele a greșit. Închid ochii și parcă o aud povestind cu glas domol. ,, Aveam vreo șase ani. Eram cu alți copii în capătul satului. Ne jucam, iar cei un pic mai mărișori decât noi aveau grijă de o turmă de capre. Era printre ele și un țap mai nărăvaș, căruia îi plăcea să ia în coarne pe cine se nimerea. E adevărat că și copiii erau puși pe șotii și-l întărâtau, iar animalu-i animal, fugea când după unul când după altul. I-am ieșit din întâmplare în cale. Mare lucru nu mai țin minte. Doar după cum mi s-a povestit mai apoi. Þapul m-a luat în coarne și am picat într-o groapă de unde duceau sătenii pământ argilos pentru vaioagă. Copii m-au văzut în fundul gropii, nemișcată și plină de sânge. Speriați au fugit la prima casă din capătul satului. Acolo stătea nană Florica. Auzind ce s-a întâmlpat, a venit într-un suflet, să mă scoată din groapă. M-a luat în brațe și-a fugit cu mine la popă. Pe vremea aceea nu era doctor în sat, iar oamenii când aveau o problemă încercau s-o rezolve fie la popă fie la dascăl. Sigur că acum era un bai pe care domnul părinte o putea rezolva. Așa a și fost. Când nană Florica a ajuns cu mine la casa popii, preoteasa tocmai ieșea pe poarta casei. Când m-a văzut plină de sânge a început să țipe. Părintele a ieșit valvârtej din casă, neștiind ce s-a întâmplat. N-a mai stat prea mult pe gânduri și a fugit cu mine în biserică cu nană Florica pe urmele lui. Am fost rebotezată cu numele de Ecaterina iar nașa mea cea de-a doua a fost Florica. Se făcea des acest lucru pe vremea mea, când un copil era bolnav era dus la popă și-l rebotezau, ca să înșele moartea. Așa și cu mine. De aceea mă știe lumea de Kati în sat.,, Îmi aduc aminte cum o mai necăjeam apoi cu întrebări de genul. ,, Și acum ce religie ai, bunico? Ești reformată sau ortodoxă, unguroaică sau româncă?,, Răspunsul ei era mereu același. ,,Să știți voi de la mine că în lumea asta există doar oameni buni sau oameni răi, cât despre religie toți ne rugăm lui Dumnezeu, doar popii nu s-au înțeles.,, Nu era o femeie bisericoasă bunica mea. Nu prea mergea la biserică, dar de la ea am învățat primele rugăciuni atât în ungurește cât și în românește... Ciripitul unei vrăbii mă trezește din visare. Mă uit în jur, buimacă. Se aude duduitul unui tractor, iar de mai încolo cineva mă salută. Îi răspund, iar apoi mă ridic de pe băncuță și mă pregătesc să plec. Dumnezeu să te odihnească în pace! Pe orice nume te vor striga îngerii la judecata de apoi un lucru e sigur, nu are de ce să-ți fie frică, suflet bun.