demisec

textul acesta are nevoie urgentă de o reașezare în pagină. versuri mai lungi, este foarte greu e urmărit așa, chit că efectul s-o fi vrut a fi de nisip curgând în clepsidră. sau de țurțure, ca să fiu în ton cu vremea.

și partea finală complică inutil, introduce neologisme prețioase, îngreunează ritmul.

așadar, îmi permit o sugestie de rearanjare a textului, în speranța că și ritmul va avea de câștigat:

de fiecare dată când îți număr ochii
o colonie de asasini mi se plimbă
prin sânge
mă cercetează
îmi atârnă bolovani de plămâni

aș vrea să fiu
don juan-ul lui baudelaire
ieșit din infern
să-mi bag capul sub fuste
la biserică să îți spun
cât ești de frumoasă

Mulțumesc încă odată pentru sugestii și te mai aștept. Am renunțat la ultima parte. Într-adevăr nu dădea prea bine.

///
in asentiment cu Madalina.

e ceva! ....să-mi bag capul sub fuste
la biserică să îți spun
cât ești de frumoasă
și să mă crezi - n.b. fara ultimul vers!

revin să insist pe faptul că prezența vanității dă caracter prețios și sentențios unui text care, altfel, a început să zburde.
mai ales având în vedere forța imaginilor din prima strofă. să vii cu acest concept - vanitatea - înseamnă să spargi tot ce o înconjoară.

și e păcat.

și mai punctez și eu că ultimul vers strică tot, fiind prea explicativ.

curaj! cititorul care primește primește și fără mură în gură.