Când îți căram coşciugul
mugeau munții sub care ai rămas aşezată.
Personalul cimitirului,
prietenii de la Bucureşti,
familia de la Parva,
vecinii, țiganii şi babele
priveau la tine întinsă
între
Mâinile noastre se strâng
într-o încleștare ce face pielea să scrâșnească
cu toate vasele capilare explodând sub ochi.
Becurile din colț luminează copacii sub care se ascund
și fiecare frunză e o
Ai grijă de urmele și umbrele surorii tale
Când își așează pașii printre noi.
Ochii ei sunt un ocean de întuneric
În care mi-am prăbușit anii răniți.
Mâinile ei sunt ca blana unei
Un soare trist, cu păr lung și pungi sub ochi
ne varsă în pahare, din când în când, un sirop amărui
care ne strânge obrajii în îmbrățișări ciudate.
Am rămas fără gheață.
Soarele ne povestește
Aceste buzunare din care ne alimentăm cu fericire
prin care suflul trenurilor trece
și peste care întunericul aduce lupi teferi,
cine le-a cusut de sprâncenele noastre
și cine le descoase?
Alerg.
Și duhul nu se mai dă, o dată, pradă disperării.
Alerg.
Dar nu mai am cu ce:
Nici picioare, nici drum, nici vreo destinație.
Sunt blocat în timp, între două semafoare —
Ca o
Vino fiule.
Aruncă-te peste pieptul meu
și fă-mi inima să mai stea o secundă.
Să se amestece părul tău blond
cu barba mea sârmoasă
și zâmbetul tău plin de mistere
să încremenească pe retina
