Ștefan Petrea

motto: mi-e dor de tine! cum mi-a fost ieri... ...si-alaltaieri, si mai departe, pan` la mine. Sunt in tine. Unde esti? Se coace-n gradini asteptarea, Cadana plamadita-n zefir,

ma pornisem, sa tot fi trecut vreo doispe ani de-atunci, sa rumeg ierburi oprite sub sintagme palide, neluate in seama, vorbind de lipsuri. si lipsei lor ii ziceau talent, iar noi,

Himeric monstrul sade in haosul de-a fi Si viermuindu-si firea cuprinsa-n adevar Isi cerne maretia curajului de-a sti Ce nu cunosc nici zeii fauritori de mar. Esenta vietii sale, etern de-a

DA!!! , am strigat. esti a mea. ( in urma cu cateva minute): ea ma privi. rece.aproape cu ura. isi pieptana parul. eu o priveam. lung. ca pe-o ofranda. minute la rand. strigand

ieri rataceam prin pranzul mic suind o coama de timp pana-n tacerea celeilalte surate. iata-ma si pe piscurile amiezii. sa tot fi trecut vreo trei mile marine si tot sa fi fost pe la apus

si-i spuse ca rafturile sunt doar rataciri de peceti, incluziuni de involutie si nascande aripi de minciuna. l-am privit, terta persoana, el ce ratacise calea animala si soricise prin

frumoasa cum numai visarile pot o zana de basme sa cearna pe cale uitand-o in noaptea uitarii de tot ce muge si geme in pletele sale. si tu esti o luntre pe marea visarii eu doar iti stau

miraj ca tine nu e decat un astru geaman ce raza lui o suie pe chipul fara seaman. chenarul ce invie o raza dintr-un asrtu e o dovada vie a dorului sihastru.

Cerneala curge din tine involburata si ineci neindurare mutenia celor zamisliti Sub astre vitregi. Adevarul calare pe pur-sangele cuvant,

e frig si noapte si pustiu, vrei sa traiesti, vrei ca sa mori, e raftul mort, dar pare viu, e vie moartea pana-n zori. gandul tau doarme in sicriu visand ai iadului fiori; prin tot

odata, demult, a fost... cine mai tine minte si cine mai perie timpul spunandu-i ca e fiara!? e de-ajuns atat nimic mai mult ca odata, demult, a fost..

mai plange-mi in suflet cu glasul tau ger marunt ca podisca din margini pedestre sa-ti strang buza-n brate si reavanul cer in patrul odaii veghind la ferestre. reteaza-mi carena

Noaptea e luntre de spini cucernici , prosternati in nemiscare de la-ntemnitarile-n privirea celor dintai si pana-n contemplarile cele din urma.Tinte batute cu sarg ii sustin cupola pe care-si

te-am petrecut venind in amurg de intunecare. parul tau mirosind a furtuna , ochii tai , temniceri de necuprins , buza ta , ravasita-n asteptare. erai

Intre cer si pamant nu e nimic. De fapt ar fi ceva: nimicul... Nimicul ce uneste cerul de pamant printr-o picatura de roua , nimicul ce cunoaste limba vantului si a carui limba gusta

Kamir fuge. Cu ochii , cu buzele , cu gandul necules de pe crengile tacerii ,suspendat in cheamarea imperativ rugatoare: -Kamir!!! Dar Kamir fuge mai departe , cu fruntea , cu mainile , cu

sa-mi spui tu ,ce vinzi noaptea veghitori de lumina , unde ti-ai ratacit fruntea si innoptat nazuirea. visul se coboara peste cava oglindire a vietii. doar atunci , fulgerand ,te-astept , din

In colt, tigara fumeganda, Pe masa cana, asteptand, In patimi aburii plangand Se-aduna pe tavan la panda. Odaia rece-i cand si cand Razlet refugiu de osanda; Cu tacerea incepanda Mai

Nu esti ca altele,frumoasa, Si nici in rochii trupu-ti porti, Mai altfel tu decat noi toti, Dar crezi tu oare ca imi pasa? Traind sublim printre cei morti Si moarta-n veci,

Dimineata-si stoarce cremenea ochilor. Ma cuprind cu tine si-ti spun ,,adio!`` . Noaptea, pavaza de intuneric, isi ridica pleoapa. Ma ridic de pe unde ma parasise somnul. Tu esti in poala mea

cand norii vin spre tine-n cete si-un colt de astru ratacit te-mbie cu miscari incete, de ce-ai plecat?... de ce-ai venit? in glasul tau e dorul marii ce-si cere visul ratacit. dar

Taci! Sa nu-mi auzi pasii plecand, Sa ramai cu tacerea dintre doua ragazuri de talpi. Dormi! Sa-mi auzi buzele ferecandu-ti fruntea sub un dulce ,, bine te-am gasit! `` Taci. E doar

verde ești tu, luntre de cântat cocoșii! crengile-ți de abanos ți le-aș culege-n palmă frunzele-ți de sărută le-aș văduvi de toamnă iar pe tine te-aș face mică, mică să încapi în mine.

Aristotel,Decartes,Cioran...prinsi aleatoriu in pumni de fata in fata, doar cronologic s-ar putea stabili o evolutie de-ar fi sa privim apogeul drept acuratete a condeiului si claritate a