despre Dumnezeu

şi spiritualitate te duci spre Tagore, iar aici mă refer la Grădinarul şi alte poeme de dragoste. Ca să fiu mai explicit, este vorba despre fuziunea dintre dragostea umană și aspirația spirituală, divinul fiind manifestat în frumusețea și relațiile lumești. Nu lipseşte cadrul imaginarului natural, prezent şi la Tagore. Problema la tine este cauzată de uşoarele ambiguităţi şi sforţări, în loc să clarifici imaginile, tu te duci spre ermetic, cum e şi cazul primului vers. Încă o problemă pare a fi repetarea adjectivelor posesive. Poate mai poţi elimina din ele.

Ultima strofa e memorabila.

ați scris un poem de iubire frugal ca întindere, deschis însă cu un vers unde acel ”stele *pe* mare” schimbă anvergura de la terestru, la cosmic.
Finalul este sublim, ca un portal spre o altă dimensiune.

O sugestie mi-aș permite: versul median al celei de-a doua strofe, ar deveni poate un mai fin punct de balanță al fluenței, ca ”-te vedeam doar cu atingerea-”, sau ”dar tot te vedeam cu atingerea”.

Cu respect,

rc-m

vă mulțumesc!