Sonet cu plăceri

Rondelul primăverii. Superb.

îmi vine şi să râd,
e sonet nu rondel...

La cat de intortocheat scrii, iti confunda oamenii sonetul cu un rondel, mai taie din el, da-l draq :)

Rudy

frumos sonet de primăvară, :)

îmi era dor de un sonet de primăvară,
M;

Frumoasă poezia, parcă acel clasic din poezie ca și iarna deja bătrână lasă loc în strofele de mijloc unei exprimări vioi ca și primăvara care vine

Preliminarii: comentariu general, nu aplicat!
Trebuie să mărturisesc că am citit ceva texte sub semnătura d-voastră - pe cele mai multe le-am lecturat accidental (unde "accidental" înseamnă că am vrut să dau click pe un text care se afla deasupra sau dedesubt).. Şi de ciudă c-am dat greşit click, m-am autoflagelat până la capăt. Aşadar:
ca să fiu cât mai succint: compuneţi scrâşnit, sunteţi obsedat de forma pe care NU o stăpâniţi nici măcar exersând-o ani în şir! (nu cred să aveţi un text fără ruperi de ritm, asonanţe, disonanţe, picioare cu fals accent, anacruze neintenţionate etc). E vădidă lipsa teoretică a versificaţiei... Şi mai vădită e lipsa deprinderii (pe calea exerciţiului, evident). Dar cel mai şi cel mai grav este că siluiţi limba română într-un hal, că până şi un pacifist ca mine simte nevoia să intervină: vă rog din tot sufletul, vă implor chiar! să nu o mai tâlhăriţi! Când aveţi chef de măcelărit, faceţi chiftele din oase de oaie! Sau daţi păianjenii cu aspiratorul, nu ştiu... Sau, şi mai bine, poate realizaţi că înaltul poeziei pe care-l propuneţi nu este totuna cu poezia înaltă. Nu vă cade bine ritmul sau măsura? Bun, înţeleg, m-am confruntat şi eu cu asta. Dar căutaţi, domnule, altă exprimare! Poezia trebuie să accepte forma limbii, nu forma poeziei să accepte limba!
La d-voastră, totul e stâlcit, tulbure, murdar... Înşiraţi stihuri "ce din coadă au să sune" cu abnegaţia cleştelui care n-a cunoscut decât cuie îndoite.
Despre tehnica interioară? În lipsa ei, este fabuloasă! Uneori, mi-aş dori să pot spune atât de puţin, în atât de mult! Dacă poezia ar fi Biblia, d-voastră aţi fi unul dintre apostoli - pentru că astfel vă comportaţi prin ceea ce scrieţi: ca un om care a tras poezia prin talpă, iar acum se chinuie s-o traducă prin gură. Tot (din ce am citit eu!) este de-o incoerenţă grobiană, o poetizare jignitoare stării cu adevărat lirică, o superioaritate hilară, un mozaic crud, o farsă păcălită doar de sine însăşi, un beci în care nu intră soarele, dar e dat mereu cu parfum. Nu ştiţi să exprimaţi! Îmi pare rău, dar nu ştiţi! Poate pentru că nu înţelegeţi ce vi se exprimă. Iar prin „a exprima” nu mă refer la premise naturale, ci (situându-ma-n context) mă refer la nivelul literar – da, literaR, cu „r”, nu cu”l”).
Cred că prima cauză a acestui tot este evidenta lipsă de lecturi. Cred. Şi narcisul. Şi călduţul loc de „poet al familiei”. Aşa cum chiar cred că asta e doar opinia mea.
Vă rog să nu vă supăraţi prea tare din cauza acestui comentariu. Simt că atunci când îl veţi reciti, peste ani şi ani, îmi veţi da dreptate şi mă veţi pomeni între filele progresului d-voastră. Eterne file! Progres pe care chiar vi-l doresc! Etern progres!
De bine!

ai o logoree ca mă binedispune...
Brobabil şi tu eşti *binedispus* la ora asta...

Esti rezistent la progres, scrii etern la fel de incalcit, nu vrei sa pricepi ca doar tu iti pricepi gandurile asternute cracanat pe hartie, te complaci intr-un stil imposibil, apoi iti plangi singur de mila.Opinia mea e ca atata poti, fara suparare.

Rudy

abia acum te-am zărit...

Tot defăimător, ca de obicei...

Domnilor, scoteţi-vă ochelaii de cal...

*ochelarii*

dacă şi dumneavoastră spuneţi că sunt beat
mă duc să mă culc...

Știu că Ștefan e destul de sensibil la critică dar îmi permit să las o părere pe text - cu riscul de a-l supăra. Dar cum eu însumi în calitate de autor am preferat mereu părerile directe și am respins perdeluțele, aplic același principiu și din postura de comentator.

Eu nu am înțeles despre ce e vorba în postarea asta.

De exemplu, ițesc zambilele în nară pare o exprimare nefericită, am rămas cu impresia că îi cresc cuiva flori din nas iar primul lucru care mi-a venit în minte a fost că s-ar putea să citesc vreo odă mortuară, închinată vreunui nefericit care nu se mai află printre noi dar care merită pomenit din niscaiva motiv.

Vara miroase a rostire nu știu ce înseamnă și nu pot intui și nici nu am cum să îmi imaginez. Este un vers atât de închis, cu o miză atât de păsărească încât alegi să treci mai departe sperând că vei da peste ceva care dă sens poemului. Dar urmează arborele în care potrivit poemului râd unii cu duiumul. Cine, nu se știe. Primul lucru la care m-am gândit au fost maimuțele. Dar ce legătură ar putea avea maimuțele cu ghiocelul din următorul vers m-am întrebat și ce legătură au toate astea cu zambilele din nări ale potențialului nefericit despre care vorbeam la începutul comentariului? Asta dacă zambilele din nări nu cumva reprezintă de fapt o metaforă pentru clasicul strănut dar pe nas. În fine, mister.

Pe urmă liniștea cioplită în plăceri sună a „noaptea pe șustache navigând singur pe onlyfans” - intenția o fi fost ca cititorul să se gândească probabil la primăvară sau ceva de genul, dar la mine n-a ieșit.

Pentru mine ăsta e un stil mort. Nu duce nicăieri, poți debita în stilul ăsta mii de poeme. Versuri pe bandă rulantă ferecate în cataclisme verbale poți citi o dată, de două, poate de nouă, dar în orice stil există două tipuri de dezvoltare pentru autor:

1. pe orizontală - asociată cu lejeritatea în exprimare, vocabular, imagini, etc

2. pe verticală - maturizarea sau dezvoltarea stilului care în timp nu mai seamănă cu ce a fost, dar nici nu devine neapărat ceva extrem de diferit.
E o maturizare asemănătoare cu cea a lui Harap Alb, care pleacă băiat de acasă și se întoarce bărbat, dar tot Harap Alb e, nu își pierde identitatea, evoluează însă.
Doar că aici, dacă te uiți la primele texte ale lui Ștefan din cele peste 5000 mii îl vezi într-adevăr pe Harab Alb băiatul, dar când le citești pe ultimele în loc să îl întâlnești pe Harap Alb bărbatul dai peste Clorofil Dumitru.

La ultimul meu comentariu pe un text de-al lui Ștefan, mi-a răspuns că am o părere proastă despre el. E greșit. Părerea pe care o am este că trebuie să treacă mai departe, să „move on”, să mai experimenteze, să se mai joace. Aș ieși din zona asta lirică crepusculară neapărat până când nu sfârșesc prin a mă lua 100% în serios.