Poezie
Satul
sonet
1 min lectură·
Mediu
De oboseală, trupul mi se frânge
Din mijloc și-l cuprinde-n brațe patul.
Procesul se pornește. Inculpatul
Nu cere grațierea, nici nu plânge,
De vină nu-i doar el, întregu-i Satul
Cum l-a lăsat Vechimea. Plin de sânge
Și de sudoare, de năduf, își strânge
Þăranul, seara, traiul, zbuciumatul.
M-a dus un drac să-mi vizitez cătunul;
Cum m-au văzut, ai mei m-au pus, în grabă,
Ba s-aduc apă, să tai lemne... Unul
De pe aici de jale nu te-ntreabă,
Tata te-ndeamnă, mama tace, Bunul
Plecat-a pân\' la Dumnezeu cu treabă.
033554
0
Bardul, nemai-îndurându-se pe sine,
ironic își dă cu zmoală și cu pene,
aspră judecată își tocmește...
Cam de tânăr, Petrea, te dedai
asprimii lăuntrice; mai ai de tras...
Mi-amintești de moldavul meu prieten,
Dumitru Pricop, plecat pe Cea Lume
acum trei ani. Era prin 1977,
eram tineri, eu foarte crud chiar,și încercam
să biruim un deca de vin focșănean.
Voroveam, șuguiam, eram mai mulți
dedați la nurii Poeziei...
La un moment dat, Mitică a a scris
pe loc poezia \"Gările de ceară\",
din care mi-a rămas în minte strofa:
\"Sub cerul gândurilor tale
cu rădăcinile-n urmași
te-ntrebi la ce atâta cale
pierdută-n praful de sub pași...\"
Eu din asta trăiesc, din amintiri
și din cetitul slovei, din însemnarea unui gând
mai de Doamne-ajută; aștept...
Eu cred în steaua ta, prietene.