Poezie
Miruna
1 min lectură·
Mediu
Scânteie-n undă piatra, numai una
Iar tu aduci cofița să se-adape
Pe când lucește ne-ncetat in ape
O intrebare, doar atât, Miruna.
Tu nu intrebi o clipă de pe-aproape
Dar stânca tace chipul tău intruna
Și s-o găsi la timpul ei vreuna
In trupul său făptura ta să sape.
O daltă sunt și soclul mă curtează
Paiang profan al neclintirii treze
Și-al unei inimi ce-a iubi cutează.
De voi lăsa statuia să viseze
Mai vino la pârâul beat de rază
Și nu iți cer decât ce-o să urmeze.
037.124
0
că din momentul întâlnirii \"cofiței\" am știut că îmi va plăcea poemul, rrromânesc, atât de românesc, cu daltă ai crustat poemul în trupul cuvintelor cu o clară mutare a centrului de greutate pe final, Ștefanule, nu știu de ai înțeles ceva, dar pe scurt, Miruna ta e frumoasă.
Așa să știi. :)
prietenesc,
Livia