cititorului

rostogolirea întâmplărilor face să nu mai pricep corole cu ochii în grădina grăbită a sinelui cresc mărăcini și zile de frică secunda în floare are petale căzute într-un azi atins de întuneric nu mi se mai întâmplă femei tinere, muierea din mine-i bătrână taine ucid adevărul, pregătire de cruce în interiorul alergării spre miez, a cunoaște când mă întorc de la Dumnezeu îmi pun mâinile-n cap, oamenii s-au îmbătat de morb și cunoașterea n-o mai duc spre-ntrebare, lenevindu-și mințile către moarte întâmplător am relație conjugală cu ziua de mâine-n oglindă, mă arată trăitor doar ciolanele-mi urlă după alifii de repaos, că umblu lela prin toate interioarele asfaltate și fără odihnă merg prin privirea cititorului bogat în timp, să-mi poată cumpăra tăcerea deja ființă a stihului cititorule cu vreme-n buzunare, nu-ți irosi averea de clipe în nimicnicia aceasta, nu ți-or rodi corole în ochi, nu că mă laud zi și tu, ce dracu să mai scriu să umplu hârtia aceasta că mi s-a legat limba peniței în gură de cuvinte reciclate cititorule, mai ai răbdare, e albă hârtia-n aval, apa cuvintelor se pișă greu din amontele vezicii aproape golite, urina cernelii udând fărădecuvântul și fără de slove mai scriu încă o lene de miez zău, zi-mi încotro e șoapta asta stâlcită, către ce strigăt ma așezi la masa cu demâncare de final, de căderea cortinei să aplauzi sincer...