cu oleacă de erezie

de nu ne ținem pe picioare lesne e că ni-s beți de rugăciuni genunchii... eu cu tăcere clipele înjunghii tot rătăcind prin zloatele de bezne și lacrima mi-e-oftând din toți rărunchii pe-obrazul trist, la demoni în pricesne că Dumnezeu e-o zare-n frânte glezne și ține gând spre El în false unghii & mai des în oameni moartea ia ființă zidindu-le așezământ sub humă, iar Domnu-n duh le face trebuință să stea cu El în zori de veci la glumă. mai dă-mi Femeie-un ceas îngăduință să fac curat la tot ce las în urmă