Maya

Profețiile unei civilizații După milenii, ne vestesc murirea. Dar eu nu gust dintr-ale sale grații Și nu mă pierd, când ies în târg, cu firea Privind afișe în rostirea Maya. Și zbor spre stele,-n taine mă cufund, Din cer cobor la unison cu ploaia Mă reavânt spre-al lunii lin rotund Brăzdat de diafane cratere. Într-unul dintre ele zace Maya, cred. Pământul nu l-a scufundat nici Alfred De ce aș crede în sfârșitul Terrei Și în, prin gând roit de iritații, Profețiile unei vechi civilizații...?!