Stefan Mircea

Furnici cu creierul ars Aleargă în cerc la aprozar Să prindă rând la un vinars. Lucru banal, dacă nu bizar, De vreme ce furnicile aleargă, Să prindă o amărâtă fragă, Dupa miezul din

Alerg pe cercuri, În echilibru fragil, Conduc în cercuri de stări, Pe direcții aiurea în plan subtil Paradox al sferei, Confirm ideea tezei: “Te învârți în cerc degeaba, Dacă strici în grabă,

Vine o vreme la limită, Un ansamblu de sentimente cu dureri, Măsurate prin temperaturi reci, Când lumea aleargă cu orgolii frânte La o plimbare la care niciunul nu se gândește. Vin să se

Cu toții ajunși proști Ne mirăm că dacă furi Declarat politic în apartenență E departe gândul de judecată. Suntem distruși în logică, Trebuie generații să ne spele Pentru că altfel n-au cum

Aș vrea să-ți spun de cardan, diferențial, cutie de viteze Și alte acareturi la „brrmbrr”, Dar emailul, deși trece prin aer, Se întoarce tot pe pământ. M-am plimbat pe locul preferat, Aproape de

Nu știu să pot avea încredere În desene pictate pe asfalt, Adunate de un pictor faimos, Pas cu pas... Sunt colorate după dorința sa, Cu răspunsuri așteptate, Șabloane de continuitate. Sunt

Privesc printre cercuri alandala Spre cercul negăsit, Marcat fidel,de esențe efemere De trecerea între sisteme. Sublim spectacol de așteptare Al revărsării cercului mare, În speranțe trăite

Cobor de pe trotuar și trec strada asimetric, Într-un loc marcat atemporal, Capăt al trăirilor în cerc, Repetitive,ireal de actuale. Trec lumea reală în două Prin poarta frământărilor

Te las să citești inele Dacă vreau eu , Depinde de stare, mereu Un surâs de viorele. Adunate într-un buchet Idei ușoare de zâmbet, Petrec clipe demne, În povestiri de bine. Înscrisuri

Fi principe pe ape, În desișuri demult afundate, Stăpân în imensitate, Cu zeița iubită,aproape. Străbate teritoriul nepatruns De vederea lumii ascuns Și găsește cheia fericirii, Închisă,

Plutesc pe aripi de apă, Pe frunze tinere, încă verzi Ocol de ierburi neavenite, Șuvoaie în cascade, Și ies la liman Pe o frunză de stejar.

În lumea cercurilor nebune, Dorințe și întrebări Situate concentric, Răspund vieții în ciudă, Mereu opusul e cercul îndepărtat Aproape e infinitul, Limitat, de către cine? Pentru a cuprinde

Dacă aș ști că sunt prost, Nici să mor, cred că nu aș putea. Altfel, merg cu un copac la drum Am flotă verde care nu necesită revizie. Totul parcă se duce de râpă Într-o lume în care

Sub piatra rece, care apasă, Gânduri uitate în lumea reală, Mă fac să tresar și să scot o coală de hârtie, Albă. Imaculată, fără răutate, de nimic pângărită, Care așteaptă cuvinte de

Prin zig – zag-ul vieții Trece un tren, Lăsat în voia sorții Să deseneze un destin. Oprește în gara durerii, Încarcă multe daruri, Nefaste, premise Într-o lume de vise. Ajunge în gara

Trăim printre paiațe fără culoare Printre artiști de buruieni parlamentari Cu vocea codrilor falsă. Păcat de vinul de Ștefanești Ce picură amar pe lângă pahar Într-o stare dată de

Analizez schimbarea între lumi, Cu teme amestecate ascunse, De priviri stranii nepătrunse La pas, de vorbă, pe strada cu cârciumi. E clar că neantul vine la toți, Chiar și la cei care se cred

Cândva,aduceri aminte Te fac să rupi petale de timp Presărate pe cadre de frumusețe Reflexie a ce ai fi vrut să fie. De vrei să culegi flori de liliac Trebuie să vorbești cu ele Să nu le

Într-o lume aiurea în picaj Cu lepre ucigașe la tot pasul, Dorind să ia atestatul de nebuni Și, culmea absolvind cu brio, Þi-e teamă să ieși pe stradă Că poate te lovește cascheta, În loc

Un gunoier al vieții mizere Dimineața fix la șapte Găsește păpuși de porțelan, Aruncate din lumea cercurilor stricate. Le curăță discret, le mângâie, Aducere aminte a frumuseții fantastice, Le

Nu pot să fac nimic, cu gândul la tine, Turn de fildeș în care se stabilește războiul, Împărțit în etaje de sfere de timp, Prin epoci cu aere vechi, Pe alocuri medievale, deși prezente Cu săgeți

Trec prin lumea de flori Cu sfiala zilei de început, Pe seama planurilor din zori, Răsfirate precum boabele de năut. Caut să înțeleg, de ce eu, Trebuie să răspund mereu La întrebările mele

Un greiere trubadur Admira o furnică sprințară În colțul grădinii Eden Așteptând zadarnic un semn În lumea reală mărginită De sentimente diferite Cu umor, ușor întrebător. Retoric,

M-am gândit, martor la cărat apa Să arunc cercurile afară În drumul lor pe scurt, pe scară Încet, hopa,țopa. Sunt pline de idei toxice, Umplute în timp, cu lipsa de pământ Verificate în vie de