Poezie
Gunoierul
1 min lectură·
Mediu
Un gunoier al vieții mizere
Dimineața fix la șapte
Găsește păpuși de porțelan,
Aruncate din lumea cercurilor stricate.
Le curăță discret, le mângâie,
Aducere aminte a frumuseții fantastice,
Le sărută tandru și le vorbește,
Iar ele inerte-l ascultă fără mișcare,
Paradaox de sentimente amestecate,
Prin prisma unor vieți paralele,
Cu o geneză comună, degenerată.
Un gunoier al vieții mizere
Seara fix la șapte
Merge la culcare, să ascundă capriciile
Unor iluzii efemere,
Și rămâne la propria condiție,
Cu aspirații în vis, de a o depăși
Și a lăsa în urmă o lume curată.
001769
0