moment sublim

la a doua citire aerisirea salvează efectul redundant al repetiției lacrimei.
s-ar zice că aici e o farfuriuță cu un mix de prăjiturele care se vor toate madlene.
minunat începutul, în schimb.

mădălina, am șters lacrima din final. nu știu dacă se vrea o farfuriuță, se vrea un moment pe care l-am surprins undeva în mine privind în afară. gustul este de madlene, recunosc
numai bine

Da, secunda care se zboara ca un puf de papadie este o definitie excelenta a timpului care trece iremediabil.

\"umerii mei sunt un orziont lung\", iata un vers bun, dar a plange cu \"lacrimi de soare\" imi suna cam banal sau poate nu suficient de tare.

versul lacrimile de lumină recunosc, pare banal. poate asta îmi place la el și de aceea l-am lăsat, pentru că reprezintă ceva sincer din mine. mă bucură trecerea ta și obsrevațiile tale.
ziua bună și mulțumesc

inițial - spațiul închis, intim chiar - \"privesc camera mea/ca pe o femeie gravidă\" - camera ca născătoare de iluzii, gânduri, se cere o acțiune, limite, depășirea limitelor - spațiul deschis - geam, frunze, pământ.

urma - ceea ce ne-a fost dat și ceea ce ne-a rămas, amintire ce iluzoriu revine sau se îndepărtează, iluzoriu pentru că întotdeauna există un \"între palme\", chiar și în cazul secundelor împrăștiate pe trupuri...

o așteptam pe aliona undeva...cred că acolo, la descrierea senzației de foame - nu știu de ce...

nu mi-a fost a tristete dupa secundele papadie petrecute cu tine
intre orizontul de TU si camera ce asteapta sa te nasca
mi-e mai bine
aici in fata unor ferestre baricade
la mai multe secunde din acestea

aliona este acolo, doresc să învăț să scriu despre aliona și fără să o pronunț
anni, mulțumesc de trecere. asta și voiam, o lipsă de tristețe în universul nostru
numai bine