consistență proprie

plimbare în afara timpului, acoperită de sunetul dureros al trompetei (sau ssssttttt.... exersează vecinul la trompețică!)
un pian și dorința as canta ... adevărata problemă a omului nu este dorința ci unde percepe dorința - în el sau în afara lui. complementaritatea este exclusă de ritmul social ce nu-ți dă timp (până și tenul timpului poartă riduri) și nici calificarea de a le separa- și atunci le unești într-una singură.
până se va bolti cerul, pianul va fi plin de pietre.
...
beatitudinea iluziei cultivate în iluzie, a speranței cultivate în disperare, a artistului care își naște o nouă linie a vieții, a celui ce redefinește într-o lume definită.

Citindu-te parca il vedeam pe Novocento cantand o sfasietoare melodie care ar insufleti si pietrele. Parca vad o nevoie de detasare de lume in versurile tale, o incercare de evadare pe portativul muzicii trompetei acompaniate de un pian.
Cat despre departare, aceasta chiar alimenteaza dorinta, alimenteaza un dor, o nevoie.
Felicitari!

Cu drag,
Cristina

sabina,
artistul trebuie să se redefinească, e o luptă contra cronometru. ridurile timpului sunt din ce în ce mai perceptibile
cristina,
ai văzut frumos nevoia mea interioară de a trăi într-o lume de pian ca o detașare mult dorită
vă mulțumesc

poezia a luat o curbă de 120 de grade. s-a oprit la nonstop, a cerut o cola rece. apoi și-a scos saxofonul și a început să cânte. cine ar fi crezut că vânzătoare de la chioșc știe să cânte la pian?!
și cum zici că e cu fericirea asta întinsă pe rafuri, are preț modic, sau și-o permit doar poeții cu buzunarele pline?! :D
mi-a plăcut, că asta vroiam să zic.
amical,

si mie mi-ai facut un bine

dorul e mereu flamind
dorinta da, poate fi infometata
e bine la tine aici