unde dă și cine crapă

mi-am dorit o inimă cu remorcă pe care să o trag cu sfoara
îmi rămăsese sfoara aceea de la zmeu

zmeul meu împodobit cu coji de portocală
cât te-am mai căutat sub pernă în dimineața aceea



nu am primit nimic însă
pe sfoară am pus rufe la uscat

da... știu

așa că mi-am lăsat privirea să crească
precum o barbă patriarhală
ăsta era visul meu
așa mă vedeam în buletinul meu de învingător



mi-am făcut un curaj babilonian
din doar câteva dimineți
ce se uscau pe oasele oamenilor

vă vine să credeți

sau vă vine să fugiți



nu
nu am acceptat din prima oglinzile

nuuuuu

m-am plimbat mult timp prin fața lor
ca într-o stație de tramvai de metrou de tren

adormeam și visam
că eram în stația unei alte stații
eheee!

oglinzile aveau gheare de vulturi
cu sânge neuscat picurând ca nisipul într-o clepsidră

chiar dacă nu mișcau nici un fir de păr
ce frică torențială venea prin piele dinspre ele



totul a fost ca un aha!
ca un biberon pus în gură părintește
de naibii știe cine
exact când țipam mai tare

exact când îmi crescuseră în jurul tâmplelor
o mie de pumni în loc de mărăcini

întunericul
precum lazăr
bâjbâia prin lumină spre mine
spunând

:



apoi unghiile s-au întins ca niște crăpături
chiar și sub frunzele mari
pentru furnici cât foaia de cort



frunzele acelea de pe asfalturile
ce seceră iarba prin parcuri


foto: ștefan ciobanu