poem

am găsit aici sugerată prin imagini deosebite revolta sufletului îndrăgostit cu aripi oarecum frânte... Pe cer a rămas doar conturul păsărilor, copacii țipă cu vocea ei, prin aer se lasă tranșee, ziua ce va urma e doar o nouă injecție cu morfină pentru că durerea de atunci e cronică, etc... Aripile există, chiar și mâinile pentru fiecare mângâiere, dar e ceva care trage în jos, ceva care oferă doar un zbor razant cu pământul sufletului încărct de dragoste, și acel ceva nu sunt câinii...
numai bine,
alex

: alex, cainii nu sunt caini. dar te asigur ca sunt nesfarsiti. multumesc de trecere.

Mi-a plăcut. Imagini frumoase - cu zahăr și mîngîieri, cu tristeți mototolite și un altfel de sfîrșit.

Imaginile acestea mă duc cu gîndul la faptul că poetul este ca un Făt-Frumos care devine, în exaltarea lui de îndrăgostit, cînd pasăre, cînd vînt printre copaci; apoi, devine o zeitate, doar pentru a fi în preajma celei dorite. Pe de altă parte, este gelozia aceea pe copacii, păsările și toate cele în care se regăsește ea.

Ziua de mîine îl trezește la realitate: el este cel actual, nici tînărul care ar mai vrea să fie, nici avînd acele supercalități! O știu și cîinii...

Ottilia Ardeleanu

Vin și eu și doresc să subliniez imaginile reușite. Foarte foarte reușite pe alocuri, așa îmi spune umila părere de amator...Totuși, tot ea îmi mai spune că pe alocuri această grijă pentru metaforă riscă să fie catalogată drept estetism și după mine nu e în regulă.
Aici de exemplu:
\"ziua de mâine este doar
o linguriță cu zahăr
ce acoperă o pastilă pisată
pe care o inghit
ținându-mi nările aripilor\". Mi se pare mult prea mult. Și este (poate voit) în contradicție cu construcții foarte reușite ca
\"din păsări a rămas doar conturul
prin care îmi bag degetele \"
sau
\"să nu te sperii de mine
dar eu am câte o mână pentru fiecare mângâiere\"

sau finalul, de memorat.

Adică în versurile selectate reușiți să sugerați minunat, cuvintele sunt așa cum trebuie...
Nu știu, poate greșesc. Iertat să îmi fie de greșesc.

Raul C.

: irina, mangaierile trebuiesc tratate in parte. :)
ottilia, poetul vrea sa fie tot timpul peste tot, in tot
ionut, nu este vorba de estetism aici. poezia a curs si nu e bai daca e receptionata asa de tine. inseamna ca poezia e vie.
va multumesc de citire