Stanica Ilie Viorel

carul cu var

Carul Mare

“sunt singură” l-aș lăsa vers
“capabilitățile” aș folosi un sinonim (e lung cât teleenciclopedia)

“câteodată mai intră prin efracție poezia
dar am filmarea” este miezul!

cred că poezia ta e (pentru mine) superbă, dar numai partea asta:


sunt singură
câteodată mai intră prin efracție poezia
dar am filmarea

am uitat că se poate trage sania cu calul

calul și sania (că e bun răspunsul împărțim șampania)

vezi cerința:- două cuvinte (împreună)

Nu-i loc de haite-n șarpante,
pe lume, timp bun, mai deloc,
sunt drumuri pe sârmă, în pante
spre jos, prea teluric, de foc.

Nimic mai prejos, azi, pe stradă
decât să ignori un suport,
cântecul trist de pe stradă
e imnul "La Chilia-n port"

Loviți de bici, caraule!
hamali, deținuți, în ue
încărcăm piatra pe sule,
primim în schimb, doar muie.

este o revoltă!
stare de spirit a cărei expunere va genera (mereu) reacții diferite.
bună pentru o scrisoare deschisă.
dacă nu ai fi încadrat textul la poezie, era ok..

sania trasă de câini

plugul și boii

în ce sens, se văd stelele la fântână?

că e loc.

se merge pe sârmă de foc, din pricină de haită- alfa și beta au căpiat

nu și suficientă
dar, sigur, doar îmi dau ci părerea, novice fiind.

universul interior are nevoie de tăcere?
se dovedește că starea meditativă este calea (sau doar se presupune?)

suntem noi rezultatul unei tăceri primare?

căutăm iluminarea și asta ar fi calea?

cum am zis: sunt novice! la stadiul ăsta, plin de întrebări. deci, nu tac:)

Walk Of Fame

dar și la rating-uri se dă stele:)

întâmplărilor

vedetele

sincer, chiar eram nedumerit- nu știam dacă este elogiu sau reproș.

cam, nici una nici alta, cu toate că și una și alta.

e un fel de “față în față”, o descărcare deloc ranchiunoasă, dar necesară… un pic timidă (probabil din respect și înțeleptciunea omului mare)

uite, ca exemplu, mă ofer (confesiune) - pe noi (eu, fratele mai mic și sora mai mare) ne bătea mama, într-o isterie iscată din nimic, cu un furtun, că nu ne treceau urmele de la o bătaie la alta.
știi ce? nu am urât-o niciodată.
și da… cel mai tare, din tot ce a făcut, au durut, cuvintele. nu era un om rău. era un om care suferea prea mult și așa știa, atât putea.

un coleg, aci, pe agonia, spunea într-un text:- primim suferința ca să fim ocrotiți de o suferință și mai mare.

cred că există un Rost al întâmplărilor și ale existenței.

poate că e prea “lățită” descătușarea (cu toate că metaforele sunt puternice și deloc sâcâitoare), aproape ca o decizie a unei instanțe- lungă, cu precizări lungi, astfel încât să nu fie loc de interpretare.

sincer, dacă nu ofereai explicațiile de mai sus, nu aș fi oferit această părere… eram puțin încurcat (am spus la început).

concluzia:- iubirea și iertarea și omul le caută și omul le dăruiește.

artificii

nu se poate una fără cealaltă

Mai greu din lună*-n lună*,

și Măriuca!?
“Și de-i veni încoace,
Să vii cu o soție!”

cred c-am înțeles, către final, e surioara…

am primit emoția poveștii, mi-au plăcut ritmul și rimele.

recomand

căutam să explic Mariei cât de nerecunoscător sunt zilele astea, dar o să recuperez- am fost diagnosticat cu logoree (de Florin- Rudy) așa că…

mulțumesc pentru interpretarea oferită și pentru apreciere

observi cu atenție și cu răbdare
mulțumesc pentru gestul tău

am o stare de nestare, ușor irascibil (uneori, jobul mă trage de creieri), promit să recuperez și să îmi spun părerea despre textele tale- știu că este nevoie de așa ceva, d’aia agonia este un atelier.

spor și inspirație!

de recitare, mimând bâlbâiala

e o aluzie la modul în care se comunică azi, pe net?

lumea-i grăbită și are tot mai mult de spus, dar tace