Loviți de bici, caraule

O tentativă poetică jalnică.

Dac-ar trebui premiate strofele pe un tri-podium, întâia ar ajunge (cumva...) pe locul II, a doua, pentru efortul de scriere, pe locul III, iar cea de-a treia, dacă organizatorii ar permite, dincolo de gardul Atelierului, unde vin câinii să se ușureze, sau cititorii să se răzbune.

D-le Vișan, înțeleg, și sunt absolut de acord cu libertatea de exprimare literară și socio-politică.
Cu ceea ce nu voi fi de acord niciodată, este degradarea conceptului poetic cultivat cu grijă secole de-a rândul de poeții Români.
Dacă dorești domnia ta, sau/și alții, să arunce cu verze împuțite în hienele neamului, doresc să mă întovărășesc.
Dar numai dacă aduceți zoaiele de varză în lighene de lături, și nu în copăițele în care scriitorii de dinaintea noastră, au legănat și ocrotit tot ce s-a născut din iubirea dintre literați și muzele lor.

e un text prost, fără sens și agramat. De șters. Părerea mea.

"La Chilia-n port" este o manea veche protestatară. Nu e pentru 'telectuali. Să am pardon, citiți altăceva, căci mie mi s-a zis acilea să 'laborez șî manéle.

Nu-i loc de haite-n șarpante,
pe lume, timp bun, mai deloc,
sunt drumuri pe sârmă, în pante
spre jos, prea teluric, de foc.

Nimic mai prejos, azi, pe stradă
decât să ignori un suport,
cântecul trist de pe stradă
e imnul "La Chilia-n port"

Loviți de bici, caraule!
hamali, deținuți, în ue
încărcăm piatra pe sule,
primim în schimb, doar muie.

este o revoltă!
stare de spirit a cărei expunere va genera (mereu) reacții diferite.
bună pentru o scrisoare deschisă.
dacă nu ai fi încadrat textul la poezie, era ok..

Nu, D-le Vișan,

Dacă era numai pentru ”cei truditori ai țarinei ai stufului recoltat, pentru hamali”, o publicai probabil bătută-ntr-un(sic) cui, deasupra tejghelei vreunei crâșme din Chilia.
Să nu te superi dacă-ți amintesc de greutatea fiecărui cuvânt rostit/scris cu, sau fără cea mai mare grijă, dar ”recoltatul stufului” era una dintre muncile silnice ale regimului comunist, rezervată deținuților politici, în marea majoritate intelectuali dizidenți. Este mormântul fără cruce și al unul unchi de-al meu, preot greco-catolic român -hodinească-se-n pace și lumină-, luat de securitate din fața altarului ”ilegal” din crengi de brad dintr-o pădure Maramureșeană, după ce i-au pus lacăt pe biserică pentru crima de-a fi refuzat să ”treacă” la credința ortodoxă, unde în acele vremuri, erau mai mulți informatori decât ”părinți”. Ultima dată când familia a auzit de el, a fost când li s-a spus că l-au dus în Deltă, la tăiat stuf.
Agonia este pentru mine o unică continuare a Cenaclurilor literare unde-am crescut în Maramureșul Cenaclului Nord, și unde încerc să cred că nu ne-om îneca-n zoaia manelelor.
Încă o dată, este dreptul suveran al domniei tale să publici ceea ce dorești, reținându-mi însă dreptul la opinie vis-a-vis de ceea ce citesc.

Cu respect,

rcm