Stanica Ilie Viorel

pe google
nu am găsit ceva asemănător; dacă e originală, atunci e superlativă:)

probabil creierul meu o fi visat ceva asemănător.

dacă scoți din text supernova și semnalele (sună și aiurea, nu doar că încurcă poemul, chiar dacă este pe temă, dar se și suprapune cu finalul) acord cu plăcere o steluța.
nu e șantaj!:)

fir de parabolă aici
nu știu sigur, dar căderea frunzelor, zborul păsărilor și faptul că frunzele nu sunt păsări, parcă e o figură de stil des întâlnită (dacă mă pui să aduc dovezi o să caut pe google:), am zis: nu știu sigur),
dar îmi place unde conduce ideea: “nici noi nu ne-am vindecat de răni aproape uitate”
aș căuta mai multa originalitate (reiterez- posibil să mă înșel și licența să îți aparțină), astfel încât să nu ratezi ideea. ba mai mult,
“deși atâtea supernove ne trimit de la-nceput semnale:” e nu doar lipsit de inspirație (mie îmi rupe tot elanul de consumator), dar este și caduc (cade din text, fără să fie împinsă), pentru că la final cântecul picăturilor de ploaie ne spune că:
“nu, încă nu sunteți trecuți prin sita cea deasă.
un copil rătăcit în pădure,
un copil rătăcit în pădure,
asta ești,”

aș elimina chestiunea cu suprnovele și aș păstra totul pe seama picăturilor de ploaie.

vorba pe care o știu este: când o face plopul mere și răchita micșunele. am sugerat răspunsul la prima intervenție. spui că vorba e altfel, cu pere, nu mere… nu pot contesta alegerea. dar!

cu tot respectul și fără altă intenție, decât pentru absolutul adevăr:)
De la PERNE până la PERE o fi doar un PUF de plop, dar vorba vorbei NICIODATĂ același lucru.

așa că, 50% din felicitări donăm autorilor necunoscuți, că prea au fost uitați.

cu geamurile deschise și tot nu vede lumea
- rafturi întregi cu metafore, se varsă în valuri,
salvează slovele;
cu neliniștea strânge dobânda orelor triste.
Oștile sale nu înțeleg neologismele.
Cursa, contra- cronometru, în care este asemeni unui șoarece,
într-o alergare fără capăt
îi consumă energia cu fiecare oră.
Acuză întunericul ce-l strivește
ca într-o epopee compusă
în fața cănii de cafea pe jumătate goală,
din care soarbe ultima picătură de amar
înaintea plecării.

insomniacul nu are ochi pentru lume, tragic!
lumea lui are nevoie de timpul ăla, timpul somnului.
el, are nevoie să țină timpul pe loc, nici măcar nu se adaptează vremurilor- fără neologisme! strigă, sorbind din cafeaua amară.
acuză orice, pe oricine, numsi pe sine nu.
rămâne prizonierul propriilor agonii.

afară, dincolo de ferestre e lumea! din păcate nu mai e și lumea lui.

o recomand pentru că merită meditat la ceea ce ai propus.

și mai bine
primul vers fără “eu”
al doilea: pe viață, pe moarte… (fără și… folosești excesiv “și”)

“vei vrea ca să pleci” îl poți înlocui cu “vei dori să pleci”

“ca un tatuaj” - te voi păstra ca un tatuaj pe piele (cum spui, pare un fel de Mary tatuat de Costel)

Și (virgulă), cu o supradoză
fără virgulă după letală

ultimul și l-aș înlocui cu iar, sau chiar deloc/ în loc de alean voi striga, te iubesc! (așa aș scrie ultimul vers)

adăugai sărutului cu limba și o ușoară mușcătură de buză era senzualitate cât țărmul de la Năvodari

nu am observat această interpretare “expusă” din partea ta și te prinde bine.

femeia (cred) are voie să spună tot și să nu spună nimic și lumea stă cu gura căscată privind-o.

frumoasă imaginea, erotismul priceput, discret

aprob!:)

PS:- chiar mă întrebam ieri, unde or fi poetesele?

să scrii pentru copilul ce-ai fost, privind la copilul de pe stradă, dar cât să înțeleagă, cât să știe că-i oferi nerisipa a ceea ce are.

te provoc, pentru că înțeleg că ai talentul și spiritul de observație.

a scris unul “jurnalul unui puști”. o idee banală, despre mai nimic. a prins cu vârf!!!

scrie și tu un volum: 108 poeme pentru toți- unul pentru fiecare adolescent.

unde să surprinzi tot ceea ce trăiesc azi, ei. cu forță!

te bagi?

PS:- vorbesc de o afacere.

umbră
face plopul

umbrelă

vrei o umbrelă?

altoire

ăsta-i răspunsul?

semn, nu semnal.

e vreme a bate un clopot prin oraș

(dacă deja bate…)

cred că voi pleca de-acum (fără eu)

se rupe șirul ce este, ce va fi…
cam mult folosit telefon

ideea este interesantă cu apelul din clopotul de peste noapte, dar cum este oferită, pare un dialog al strigoiului, nu al veșniciei
ar fi nimerit ceva de genul :- o să m-auzi în șoptind de bine, în clopotul de peste noapte…

poate rezulta o poezie bună.

spor!

mere

plopul tău a reușit să facă mere?

dacă faci așa fel încât să producă și răchita, vom cumpăra nu doar mere, dar și
micșunele, rude cu toporașii, în neam cu viorele și micsandre

O cunoaștem toți, Leo.
Nu cred că textul tău este poezie, ci un real strigăt. Ieri nici nu am vrut să las semn și mă bucuram să văd că nu comentează nimeni pe text. Era felul meu de sprijin. Uneori este bine să lași o astfel de durere să domine individul, cu speranța că el, cel care suferă, se va ridica și va stăpâni situația. De durere nu scăpăm. E ca reumatismul. Dar putem să învățăm să trăim cu ea. Totul ține de voință!
Comentariile le văd ca pe diferite metode de sprijin, terapie: una care îți spune verde în față, de tip cazon, că n-ai ceva peste care nu poți trece și doar te lamentezi:
- Nu mai pot! Simt că plesnesc.
- Soldat! Drepți! Păi tu crezi că în viață e timp de văicăreli!? Ridică-te, că vin dușmanii peste noi!

Cealaltă, pură empatie, îngrijorare și încercare subtilă de a determina prietenul să lupte, să înțeleagă că nu este singur și că nu i se întâmplă doar lui să simtă o asemenea durere.

Oricum ar fi, cred că este timpul să te scuturi bine. Să iei durerea ca pe un tovarăș de drum, nu ca pe un refugiu și, pas cu pas, să renaști.
Omul este viu dacă n-a murit de tot.

Voință.

coada calului

propunerea:)

dacă vor fi returnabile (cărțile), editurile mai au doar un pas de făcut: să schimbe codul CAEN.

m-a făcut să mă întreb: oare despre ce era vorba în primele părți?
este un scenariu în care reușesc să văd ceea ce propui.
un final reușit, mult peste întregul text. ai surprins, pe final, o scena respectivă, atât de precis, credibil, dramatic
îmi place și “supraviețuirea” celor doi, pe undeva ironie tristă, altfel, adaptare admirabilă.

pentru mine ultima parte: +++

n-am înțeles nimic.
cred că am citit de cel puțin două ori 1984 dar (am mai spus) am memoria scurtă.
îmi recomanda, cineva, să mai citesc, una, alta. am citit un vagon de cărți. în liceu aveam abonament la biblioteca municipală și citeam orice. la început alegeam, apoi le luam la rând. parcă văd și acum raftul cu cărțile alea în coperți albe din colecția romanul secolului XX. nu știu de ce am reținut un titlu “meseria mea e riscul”.
în fine.
ideea e că nu am memoria titlurilor, personajelor, autorilor.
așa că… despre 1984, numai de bine!

legătura cu prima parte ar fi o viziune despre faptul la revenirea unei societăți de partid? după…

citesc și revin

e sub acoperire?

prima parte pare cronica prevestirilor. nu m-au atras prevestirile, dar o pot privi ca pe o analiză. sper că nu va fi decât o ipoteză care va rămâne în stadiul ficțiunii. din păcate, se poate spune că este doar extrapolare a situație actuale. poate soarele verii le va coace vortexul nu vor dace insolație.
am încercat să simt starea imaginându-mi recitarea- ideea propune revolta, dar ceva, forța, lipsește. poate este o interpretare meditativă, tristă, resemnare în fața realității.

revin

pisică (zice un grup de cercetători, britanici, of course) că pisica preia emoțiile negative, dar nu se împacă cu suta
pentru kant al tău și de pretutindeni, cu cât suferința este mai mare cu atât vrea să intre în ea

poem de stare

bună interpretarea
aș paria pentru 1% din felicitări pentru răspunsul tău:)