Stanica Ilie Viorel

mi-a fost!
fără semne de punctuație, descifrarea…
simțeam că e acolo, dar nu vedeam

până la urmă am luat-o metodic și am pus eu punctuația

stai să vezi că nu reușeam să îmi dau seama ce bate monoton în streașini

eram cu ochii pe cubul de zahăr și nu vedeam altceva

mă întreb (de multe ori) dacă autorul spune ceva despre sine sau e ficțiune (de exemplu, textul pe care l-am postat azi, e scris pe loc, după o discuție la telefon cu o persoană pe care nu o cunosc, dar - și eu port discuții tehnice, eram la job- ceva m-a făcut să văd peisajul respectiv- bine, ieri am trimis băieții să adune soc și cel mare îmi spune, în timp ce pregăteam o porție:- să-mi dai din plasă câteva flori de soc și de tei să le fac poză. mă uit în plasă:- aici am doar soc și flori de salcâm. vezi în cealaltă plasă, poate acolo e tei. și adaug :- super că ați găsit și tei. deșartă el plasa- sic și salcâm. unde e teiul? întreb… îmi arată cu fală o floare de saclâm… îi explic, râdem… mi-a plăcut o replică: și când te gândești că m-am și înțepat, teiul meu avea ghimpi)

deci:)

acu’ revin

și vedeam starea de spirit a autoarei și mă întrebam “de ce?”, d’astea

apoi trec la imaginea de ansamblu

pun virgule, puncte etc.

dacă ai citit ce am scris până aici e “pedeapsa” pentru lipsa punctuației:)

am înțeles că e un stil asumat, dar uneori e greu

cam atât.

mi-a plăcut

că mi-a plăcut aroma
și voi reciti

acum gata pauza…

dar trebuie să-l gust pe îndelete, nu pe grabă

spor!

“ar regăsi”

mi-a plăcut.

nu e “în tot acel amestec…”?

de obicei caut să explic ce mi-a plăcut, de ce recomand
acum nu prea știu ce să zic

îmi place transpunerea (simt că se putea lega un pic mai bine… să zicem că suveica e de vină),
cum se leagă imaginea peronului de trăiri, cum se duce lupta, cum se “fură” din ce se mai poate
cum durerea, cum se țese, cum se leapădă…

na, că tot am zis!

recomand.

la text mă refeream și eu

pe o dezbatere aș întreba: - unde ai văzut așa ceva?

pe de altă parte, sper
adică, poate chiar nu o fi tot paharul gol

d’aia și Doamne, ajută!

trist
și tristă ironie

eu observ o ironie asumată, nici nu mi-a trecut prin minte că autorul ar fi introdus creștinismul într-o astfel de ipostază

din contră. am înțeles că sugerează (trista ironie) școala de duminică face asta

poate ne lămurește autorul

cred că-i mai mult decât un poem, pare un pansament al unei dureri cauzate de o dramă

golul interior și conștiința, greu de vindecat

mai este și lumea propriei existențe- uneori îi întoarcem spatele să ne trăim durerea

Doamne, ajută!

plăcut să văd un astfel de peisaj plin de optimism

și, de ce nu?

jumătatea plină


spor!

aș fi ales universalitatea, caz în care nu aș fi folosit “teandricul” cu toate că îmi place dualitatea divin-uman, dar ceva ca pentru toți dumnezeii (ai tuturor)

și “sapiens-ul” aș fi evitat această formă “hotărâtă”

altfel, citit cu mare plăcere

parcă mi-e coudă că nu am văzut această idee: Dumnezeu- poligraf.

și parcă s-a terminat prea repede textul:)

Din nou, o noapte tare-ndoliată,
Căci stelele de mult nu mai apar;
Le caut astăzi iar, dar e-n zadar
Și bolta tremură, neconsolată.

“Din nou, o noapte grea, îndoliată” (nu cred că poți fi mai tare-ndoliat)

“Sclipirea lor o caut, dar e-n zadar” (“astăzi” căutând stele s-ar evita forțarea sensului și în plus ar dispărea și acel “iar”, pe care îl întâlnim la început sub forma “din nou”)

“clipele-mi se scurg spre niciodată” (am eu ceva cu “iar”)

frumos prins în imagine “cupola plânge gri…”

“visat de zeul de argint” (așa mi-a rezultat ritmul)

are titlu?
are
are titlul treabă cu textul?
are
are introducere în temă?
are
are metafore?
are
are și un final super.

Spor!

Era într-o duminică albastră de vară-Strălucitor de albastră când, deodată, nori negrii au acoperit cerul și seninătatea acelei zile

Ai simțit poate energia diferită a ploilor, nostalgia fiecărei picături care îți cade pe obraji în funcție de anotimp?

aș renunța la “poate”, dacă îl păstrezi, încadrează-l între virgule.

acel “diferit” ar trebui să fie subînțeles, de către cititor, observând metafora anotimpurilor.

propunere: Ai simțit energia ploilor, nostalgia fiecărei picături care îți cade pe obraji, în fiecare anotimp, altfel?

s-ar elimina și “în funcție” care nu-și găsește locul în text.

îl voi reciti și voi mai adăuga sugestii, dacă nu e cu supărare.


Spor!

e un experiment sociolgic, altfel nu-mi explic
mai bine scrii despre orice, dar asumat și artistic, decât așa ceva
păcat de final
“…am văzut destule te-am dorit ca pe
metafora cea mai
surprinzătoare ziua de azi
mi te-a adus în carne și
oase arheologic suntem de când lumea
eu o poetă cu desuul cuvântului
tu unicul drum spre a prinde cuvântul
într-o plasă de fluturi”

începutul nu are nimic poetic.

parcă aș sta la taclale cu o prietenă bună și eu aș spune:
- știi ce-mi place la Geta? are o vulgaritatea aia de maidan, dar nu-i proastă deloc.
la care, prietena mea, iritată îmi spune:
“dacă aș scrie de zdă și ulă
aș fi cea mai bifată în toate locurile
știu și eu să vorbesc urât fii pe pace
nu asta e menirea mea am stat ore în șir
pe dicționar ca pe cel mai vast continent”
- și!? i-aș răspunde. eu ziceam de Geta. La tine îmi place că nu ești ca Geta.

solfegii muzicale modale

solfegii muzicale tonale

ureche muzicală absolută

doar las semn

elogiu, in memoriam

respectul meu pentru gândurile care, rostite, arată că nu ați uitat

muzeul satului

de ce ginta cu ghilimele?

în lacurile de de (un “de” )
de ce atâtea puncte de suspensie?
de multe ori folosit “iar” fără virgulă
când, fericiți,…

nu-i de lăsat așa, merită o prezentare mai riguroasă, mai ales că e un text numa’ bun și ca poem