Stanica Ilie Viorel

arând fundul oceanelor

frumos!

dar de ce această direcționare din titlu?
ții neapărat să se citească autorul numit?

poemul frumos, dar constrâns de sugestia din titlu

mi-ar fi plăcut ca, vreodată, citind din autorul respectiv să zic: ahh! îmi amintesc un poem al lui Leo A.
banditul!

o zi cu toate cele bune!

aseară mă gândeam că poate îl caut astăzi, dar dacă zici că nu este, te cred

poate în acea postare în care ne-ai prezentat mai multe poeme pe care le-ai vrut într-o carte
sper să nu confund

oricum, mă gândeam de aseară ca, după ce clarificăm “flash-ul” meu, să înstelez poemul

pentru metafore, de ex. aici “în vântul albastru
al dimineții
două libelule
înainte să
dispară umbra lor
înghițită de
umbra unei păsări
doar ele două și spațiul
ocupat de ele”

doar ele două și spațiul ocupat de ele- remarcabil! (metafora asta mi-a adus aminte, sau m-a făcut să cred că ți-am citit poemul; dar și mai apoi tehnica poemului și cursivitatea ideii)
nimicul în toate cele, de la personificarea acestui nimic, la materializare, alături de cineva sau ceva

frumos!

“gena de mamă” este în sens metaforic, nu genetic

eu am vrut să spun că femeile pot fi și mame, nu doar copii

despre ceea ce spui știam una, alta, în mare parte

o zi frumoasă!

eu zic “jos pălăria” pentru spiritul viu
frumos!

poemul este scris în seara asta?
pură coincidență?

oricum ar fi, este interesant, întreg, bun

mi-ar plăcea să știu că este inspirat ca urmare a discuțiilor purtate

ai mai postat acest poem pe site sau mi se pare?
nu știu de ce am impresia că l-am mai citit pe pagina ta

oricum,
este un poem superb!

citind de două ori (cu scuze, pe fugă) îmi este ceva neclar
“tare departe, acolo unde nu îl vedeam bine
răsărea soarele ca o bucurie
deghizat în ceva aparent inutil”
când?
atunci…
cum?
“ca plânsul unui copil sărac care nu știe de ce plânge
pe când noi ne curățăm ochelarii, ne dezinfectăm nările și gâtul
pentru a fi cât mai bine adaptați cu simțurile
pentru lumea pe care o gândim
când citim ziarul, când ne analizăm sângele
cu cifre și litere inventate

ne îndrăgostim la prima vedere de viață și de alți oameni
fiindcă văzul este un simț rafinat și costisitor
se ridică peste mirosuri și gusturi,
peste pipăitul sânilor plini de către pruncii flămânzi,
chiar peste cântecele de leagăn ale mamelor

și lumina pâlpâie, tremură și împarte lumea în trei dimensiuni
ne învață să așteptăm, să amânăm, să înțelegem
înainte să ne atingem
să fim eu și tu și să ne fie dor unul de altul
fiindcă am uitat că suntem primordial totuna
ca semințele mici într-un fruct
și că distanța dintre noi e un fel de domesticire”

de ce așa cum?
“findcă* soarele răsare exact pentru noi aceștia
cei care îl purtăm în spinare
ca pe un rucsac plin cu mere, ca o flamură
ca să ne arătăm unul altuia obrazul”

nu se mai revine la ideea răsăritului de atunci
așa s-a dorit?
să se arate cum și de ce și atât?

***
voi reciti

“Pentru că chipul tău gol, vulg și trist,
Rol împlinit de artist, plin de ochi,
Privește în mine ca într-o zare.”

Acolo-i chipul tău
gol, vulg și trist,
Rol împlinit de artist,
plin de ochi,
Privește în mine
ca într-o zare.

mai sunt și în celelalte strofe opțiuni (să le zicem) de reformulare
așa cum văd eu sugestia și ritmul

dar să explic de ce varianta de mai sus:
se evită acea formulare “amară” : pentru că chipul (cacofonie)
după “chipul tău” propun pauza prin cuprinderea enumerării în celălalt vers
ba mai mult, se accentuează rima
în continuare, rup versurile pentru o recitare mai accentuată

***

“Valuri purtate de mare
Dinspre îndepărtarea cealaltă.”

aici de ce se renunță la rimă, dacă se folosește în poem rima?
ar putea fi:

Valuri purtate de mare
Dinspre cealaltă
îndepărtare.
***
“Rob, cap, strâmb, desenat, orb cuvântul
Cu care aș vrea să te sorb se gudură
Privindu-mi vederea prin care
Soarele își poartă durerea.”

Rob, cap, strâmb, desenat, orb cuvântul
Cu care aș vrea să te sorb se gudură
Privindu-mi vederea
Soarele își poartă durerea.

am eliminat “prin care” … în versul anterior este un “cu care”
și devine clară și ideea cu rimă cu tot

***
în varianta aceasta nu îmi este clar ce s-a dorit,
ba sunt, ba nu sunt rime
este imaginea din celălalt poem dar parcă s-au amestecat cioburile unei oglinzi

pe această variantă, dar așezată cu grijă, imaginea (referindu-mă acum la aceleași imagine/sens propuse în cele două variante) ar fi mai bine reflectată,
dar (!) reașezată
altfel, propun să se păstreze varianta inițială
***
erau utile părerile celor cu știința prozodiei pe textul inițial

oricum, mi-a făcut plăcere să observ și să particip la acest “experiment”

cu simpatie

vă mulțumesc pentru observațiile voastre pe care le primesc cu interes
sensuri

gena copilului bărbat, diferită de gena copilului femeie, aceasta purtând și gena mamei

cum aș putea rivaliza?

cu respect!

Mulțumesc!
așa voi face

nu am citit cartea
am văzut acum un rezumat pe net

lasă-l așa!
folosește metafora acelei lacrimi cu care duci o luptă ca să nu picure peste rândurile scrise în alt poem

pe acesta îl prefer așa!

parcă ați prins dezlegare la versuri, nu la pește

păcat că nu i-ai pus și un titlu
este alegerea ta, dar pașadina aceasta licărea mai întreg cu un titlu

tema cred că am mai întâlnit-o, dar ce frumos prind oamenii frumosul,
ce resursă, ce zbatere de emoții există în om

cred că ai reușit să atingi perfect metafora dorului care arde

ce minunăție
ai cuprins
în
poezie

și tehnica (ahh, ce dibăcie! o să fur eu și șmecheria asta, căci e tocmai pe placul meu)
să pui melodia într-un poem cu acele rime “invizibile”
mai că-mi vine să studiez “chestiuni”

cât despre tabloul prezentat, care poate fi și re-interpretat, ori doar gustat
parcă ai pus o cupă de must proaspăt, dulce, roșu, aromat

frumos!

“smulge-mi mamă din artere săruturile care m-au sărit
îmbrățișările stafidite în sâmbur
toate vorbele de iubire ajunse morminte
umplându-mă de pietre
și cimitire


„îmblânzește” mamă vremea
iată cum curge în vene ca un fluviu de stele
și de piroane


în zare
se transcrie pe curat un univers mamă
din care tu lipsești


eu caut un pântec să mai dospesc”

***
am revenit la text pentru că îmi era pe suflet
atât de mult mi-a plăcut încât m-a inspirat la o imagine proprie și am “dospit” ceva
nu știu dacă este “cinstit”, dar rămâne între noi:)
dar, cinstit este să recunosc că am scris inspirat de textul tău

îl voi posta și îl vei recunoaște
***
am eliminat prima strofă pentru că trebuie să înțeleg semnificația

nu am zis că repeți, ci să nu repeți,
în cazul în care modifici
pentru că deja ai în versul ăsta
“Iar lupta-n perne-i fără amândoi”

lupta aia trebuie doar intuită
mai ai undeva cuvântul “lupta”
și, din ce tocmai am aflat ieri dintr-un comentariu al lui George, tehnica nu permite

***
eu mă pronunț pe emoție, idee, imagine, melodie
despre rigori tehnice mai puțin, că nu am studiat
nici despre celelalte n-am studiat, dar îmi permite zona să exprim păreri
nefiind altceva decât despre cum ajunge la mine un text

e un poem reușit

susțin varianta sugerată de Ionuț

“ Lacrima pe foaie nu-i simulacru”
ori cumva lupta sugerată de Ionuț, ar da ceva mai bine decât
sideful cela
dar, decizi după cum ai văzut

spor!

ești simpatic:)
da, dar sunt puțin ocupat
ai puțintică răbdare
***
te rog să îmi spui pe nume, Ilie sau Viorel
sau Stănică, sau Tego
dar nu mă mai domni, chiar nu-mi place
***
voi reveni pe text, promit