Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@stanica-ilie-viorelSV

Stanica Ilie Viorel

@stanica-ilie-viorel

„Fiinţa-sângele râuri, râuri de gânduri.”

Eu m-am născut să fiu mai mult de o zi...Poate cât să am timp să mă nasc. Am apărut în Hunedoara și puțini sunt cei ce mi-au auzit sosirea, nu pentru că n-aș fi avut ceva de spus.Am spus, în gura mare, dar furnalele vuiau cântecul lor (mai târziu am…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
acum am văzut ce ai scris
referitor la nivel zero

cred că mă confunzi


fă exact ce crezi de cuviință

Pe textul:

„Cîntec naiv de toamnă" de Liviu Nanu

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
știi (sau sper că știi) că eu nu am contestat nici statutul Ottiliei și nici pe cel al al lui Liviu
stele, după stele, după stele, ca reacții, ca sens protestatar, ca aluzii…
probabil să greșesc ca interpretare, dar eu așa simt: a luat-o razna locul.
ce veți face la nivel de admnistrare? cum înțelegeți să gestionați situația?
este treaba voastră!
eu nu vreau să mă asociez cu asemenea copilării

scriu și eu din plăcere și nevoia de a evada

nivelul de 50 îmi oferă accesul la exact ce am nevoie

oricum nu am statut de steluțar și nici pretenții în acest sens

din păcate am răbufnit pe Ottilia, chiar nu merita așa ceva, o respect sincer
dar așa s-a întâmplat

sfat (cu permisiunea voastră) regândiți sistemul de VALORI pe acest site, dincolo de latura comercială, are nevoie de o validare culturală autentică, nu de batjocură pusă în pamflet

prea multe orgolii

eu, chiar vă mulțumesc pentru găzduire

spor!

Pe textul:

„Cîntec naiv de toamnă" de Liviu Nanu

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
zic: mulți văd, puțini pricep

doar observ (poate mi se pare) ce v-a determinat să ieșiți din letargie?

tabăra 1, tabăra 1+1… nici măcar nu sunt definite taberele
că nimeni nu spune verde în față!

Dîmbovița curge, curvele rămân

Pe textul:

„Curva satului" de Paul Bogdan

Recomandat
0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
mulțumesc
ironiile păstrează-le, chiar nu prind…
Ottilia, tu și câteva persoane (inclusiv Bogdan, Liviu, Leo, Maria, George… și mai sunt) ați fi ultimele pe care le-aș deranja în vreun fel. Reacția mea… nici nu mai contează.
Mă simt mai bine la nivel 50, pe bune! Nu vreau să particip la ceea ce se întâmplă.
Văzând reacția ta, Ottilia, îmi cer scuze, nu am vrut să te tulbur.

să punem pariu pe tăcere și dispreț!
câștigători de facto

Pe textul:

„Cîntec naiv de toamnă" de Liviu Nanu

0 suflu1
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
nu am pățit nimic

eu sunt eu

chiar nu doresc să fiu parte la ceea ce observ… prea mult pentru mine.

respect!

Pe textul:

„Cîntec naiv de toamnă" de Liviu Nanu

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
sincer (că așa stau pe aici de când mă aflu)
vă rog (este mai mult decât o rugăminte)
setați “level” pentru mine la 50
mă simt confortabil la acel nivel…

mulțumesc

Pe textul:

„Cîntec naiv de toamnă" de Liviu Nanu

0 suflu1
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
Liviu Nanu este editor și ȘTIE
dar ce faceți!?

dacă Liviu Nanu va posta xfdgrteuei … puneți stele de-a hipnoza?

scuze, Liviu, bănuiesc că observi și tu

când mă gândesc că am îmbătrânit…

Pe textul:

„Cîntec naiv de toamnă" de Liviu Nanu

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
e în străfunduri
nici să-i reziști nu poți
era să cred că e de stea

mă lămuriți și pe mine (eu, prostul, naivul…)
ce se întâmplă!?

sincer, nu mai pricep…
faceți mișto?

Pe textul:

„Cîntec naiv de toamnă" de Liviu Nanu

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
cel mai probabil, unul ca mine, este sau nu este pe aici, egal cu zero
cu tot respectul
mă retrag o vreme

spor!

Pe textul:

„Spoiler la Noul canon..." de Bogdan Geana

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
Ionuț Caragea, dacă ai reușit să înțelegi prostia pe care ai făcut-o, în locul tău mi-aș cere scuze public, poate chiar mai mult. Dar asta ține de propria înțelegere.

Pe textul:

„Spoiler la Noul canon..." de Bogdan Geana

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
denunțul este peste tot
dar nu am găsit nici un material, mesaj, apel etc. de susținere a persoanei

personal, cred că ce s-a întâmplat a fost un act prostesc (la denunț mă refer), dar ce s-a întâmplat după, a fost o mizerie!
sancțiunea a fost acceptată fără ca cineva să denunțe cenzura!
poliția să sancționeze un act artistic… cred că și pe vremea lui Ceaușescu se fereau de așa ceva
poliția nu are în competență așa ceva
sesizarea a fost trimisă instituției care putea (președinția și parlamentul) să soluționeze așa ceva
doar că ar fi fost necesară expertiza
expertiza ar fi fost efectuată de specialiști

autoarea respectivă a fost linșată
de ce?
pentru că în jurul ei au fost… spuneți voi!

ceea ce faceți acum este la fel, poate mai mult
MIZERABIL!

unde ați fost în 2018?
de ce nu găsesc pe net marșul de protest?

linșați acum… ce?
care este cauza?

tot observ
stau câțiva în umbră ca și când în umbră mizeria este invizibilă.

aveți decența să fiți!

aiurea!

chiar nu vă înțeleg

caut să fiu mândru cu cei ca voi
dar unul spune că suntem toți proști și să nu-i mai lăsăm comentarii, altul e dumnezeu în poezie, altul ca el nu scrie nimeni, celălalt tremură tot în sevraj că e apostol…

chiar nu vedeți?!

absurd!

Pe textul:

„Spoiler la Noul canon..." de Bogdan Geana

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
folosirea unor termeni care pot genera confuzia, în locul celor uzuali
aș spune că suntem aici, în spațiul (larg) al propriilor moșteniri, dar purtăm purtăm cu mândrie, nejustificată, anxietatea propriei ființări
că așa dă bine
oricum, ne agățăm de mituri

Pe textul:

„cu edda in fabula" de Leonard Ancuta

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
s-a schimbat ceva?
eu sunt același

Pe textul:

„Tu si eu" de Stanica Ilie Viorel

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
eu te rog: scrie!

chiar și pe frunze în vânt

Pe textul:

„de-acum " de Ottilia Ardeleanu

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
atât cât de minimal pot să înțeleg

pun stea nu pentru valoarea estetică sau literară, pentru mesajul concret

stați în turnul vostru, că e bine!

Pe textul:

„de-acum " de Ottilia Ardeleanu

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
https://www.poezie.ro/index.php/personals/14173738/nebunul_și_tăcerea

Pe textul:

„Jurnal (4)" de Ionuț Georgescu

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
comentariul meu, poveste și el

Pe textul:

„Jurnal (4)" de Ionuț Georgescu

0 suflu
Context