Jurnal (4)

Într-o legendă a muritorilor, un tip, Iisus, călca pe ape. Mult mai târziu, un alt tip, Dimitri, muritor şi rus, s-a apucat să calculeze viteza minimă de deplasare. Pentru a elimina discriminarea şi a putea pluti pe ape toți. Nu a reuşit. Drept consolare, Cineva-ul ăla de care ne tot împiedicăm în singurătatea noastra i-a oferit la schimb lui Dimitri rezolvarea conjecturii lui Poincaré. Aia de i se spune, vulgar, formula Universului. …dacă într-un spațiu închis tridimensional orice arc de cerc se poate micşora pană la un punct, acest spațiu este echivalent, topologic, cu o sferă tridimensională… Clay Mathematics Institute i-a oferit imediat lui Dimitri premiul de un milion de dolari. Pentru rezolvarea uneia din cele şapte probleme de matematică ale mileniului. Dimitri a refuzat. „Ştiu cum să guvernez Universul, pentru ce să mai alerg după un milion de dolari?” Relativiştii, mai tarziu, au spus că energia dă geometria. Doar vorbe. N-aveau matematică pentru asta. Matematica e intuiție și logica în matematică e patologie, a plătit sec Poincaré, un filozof nefilozof. O chestie ce l-a ruinat pe Peano de tot logicismul său. Russel, rușinat, și-a aruncat la coș axioma infinitului şi axioma adevărului. Departe de toată nebunia, Dimitri se mai joacă din cand în cand cu entropia. Dacă se produce o singularitate, aceasta poate fi descrisă şi controlată, zice rusul folosind fluxul lui Ricci. Şi tare mă tem, privind singularitatea asta controlată, că depresia e doar matematică intuitivă. Aceasta e o poveste și trebuie tratată ca atare.