Vis urat

Zic ca si cand opt uitari legate-n spuza trecutului ar deslusi mirarile, ar speria istoricii. Una sa fie un el si o ea, una prapastia din ei pan\'la noi, una durerea pacatului ce secerea timpul, una iertarea celui ce este, una patimi ce-au fost ca sa fie, una salbatica fata a veacului trait, una in mine, una in tine... Zborul se-nalta,aripi nu sunt cerul greoi,obosit, se-asterne mantie pe fruntea padurilor. Ca o profetie,tacerea muntilor doare protestul pietrei cazute pe drum e radere, e gest nebagat in seama. Presul cararii din frunza uscata devine solistul ce jalea o plange, praful gros dusmanul intai al caprelor pierdute-n versul poetului uitat prin arhive. -Vezi tu,copile,globul acela galben-verzit? E ceea ce fost-a candva soarele nostru.