toți copiii pământului

mă întreb, într-o dimineață care a mai fost, din partea mea de rădăcină arborele n-a învățat nimic? toate trebuie să fie adânc, tot mai adânc, înfipte în pământ? dar aceste brațe noduroase, ce stau în soare și în vânt, cu răni pătrunse, scoarțe uscate, spoite-n lut, ce-și prind unghiile în malul care stă să cadă, n-au loc și la-mpărțeală? când floarea-i fruct și fructul dăruit, pentru ele nu mai sunt? nu sunt toate rădăcinile copiii pământului? eu vreau gutui și vinul cald cu scorțișoară, într-o dimineață care are să mai vină pe partea ta de rădăcină nu-i loc de hibernare pornită din alt ram, alt fruct, altfel, alta, dar din aceeși sevă și tulpină, tu crești și înflorești; tăcută mă târăști spre tine pun întrebările deoparte m-ascund sub pătura pietroasă cu tine-n brațe până mâine dimineață arborele adoarme chiar deasupra noastră