dialog în tăcere

când am încetat să ne vorbim? să fi fost atunci când vorbele noastre au rămas în gândire. eu nu puteam să-ți mai spun, nici gândul nu-mi pornea înspre vorbire, nici vorbirea nu urca să întâmpine gândurile. și era pe timp de vară, aerul ardea în jur, dar eu mă chinuiam înțepenit într-o minte înghețată și-am tăcut și tu tăceai. dacă aș fi putut vorbi te-aș fi întrebat:- de ce taci? când am încetat să ne vorbim? să fi fost atunci când tremurul ne îndepărta aerul încât vorbele se sufocau în noi. eu mă uitam în ochii tăi și îmi părea că și tu mă vezi. dar se însera, așa mi s-a părut că-i acel văl întunecat, de plumb și ochii mei n-au mai văzut. dar auzeam, te auzeam cum întrebai:- de ce taci? apoi mă apăsa un pic noaptea aceea care mă acoperea. unde-ai rămas, pe unde ești? te caut printre cioburi niciunul de tăcere.