baba oarba

te-ai ghemuit să poți prinde mângâierea toată tăcerea își face loc între două expirații invadând partea din tine care doar mai șoptea acum taci și știi strigătele există oricum cele care nu se mai aud sunt doar un cumul de gânduri nerostite uneori stai pe o turlă îți pare că acolo ești deasupra să te privească de sus n-au cum îți lași picioarele s-atârne peste margine și mijești pui talpa peste toți cei care mișună precum Gulliver doar că nu poți prinde în fantezie și corbul care croncăne ironic între tine și orizont tăcerea ta și pofta lui să-ți ciugulească ochii haina pe care o porți este țesută dintr-un singur fir și ghemul se deșiră și este tot mai mic sub ea te afli gol departe de văzul lumii doar uneori câte o căpușă se strecoară de sângele-ți pietros se leapădă repede pe locul mușcat crește o floare singuratică în fiecare loc alta te întrebi dacă din firul rămas poți să faci un mic ocol unii îi spun amânare tu îi spui aventură