cubilou

s-a mai potolit dogoarea câinelui i-am dat drumul cu zgarda lui am legat cărămida din vatră ascunsă sub funingine mai respiră un miez de tăciune pulsează ultimul trosnet adus din pădure urlă în norii fumurii corbii se-nalță-n prin smog s-atingă cornul lunii albastre din zale de piatră sfărâmat este lanțul așchiile rup din carne la tot pasul pământul soarbe-n adânc sângele se cerne apoi e scuipat s-ajungă-ntre stele noaptea pe ducă mestecă-n zori cântec de cocoși atârnă prin văi