crater

mi-am corectat mersul atunci când genunchii au încetat să mai sângereze când nu le-am mai auzit durerea acel trosnet sfidător care îmi lovea timpanele strecurându-se strident până în creștetul capului există un moment după care durerea nu îți mai umblă prin trup pentru că nu vrea să își mai piardă timpul cu deplasări inutile ea îți pătrunde în receptori sub forma unui sunet hidos când nu mai poți să mergi dar vrei să continui te târăști oricui îi este oferită o frânghie dacă o folosește sau nu ori cum o folosește este fix treaba fiecăruia eu am prins de frânghia mea să pot continua drumul spre sus și-am lăsat un semn pe cărare pentru cine ar fi trecut pe acolo să știe despre mine pe om îl poți recunoaște după oftat doar să ai răbdare să-l asculți am ars devreme îmi tot spuneam până când adormeam cu fruntea lipită de un obsidian ca să primesc visele fierbinți uitate în adânc dar șoaptele sale spuneau despre vremuri în care era un vânător de temut nu o piatră uitată pe cale așa este omul fără vlagă ca un vulcan stins din care mai răzbate uneori câte o pufăială nici nu fierbe nici scrum nu-i ici colo bucăți rămase din el