evoluție

am coborât treptele una câte una acum încercăm să le urcăm două câte două nu ne-a învățat nimeni să urlăm dar o facem încă de la primul pas atunci când toți cred că țipătul acela este un semn de bucurie în fața vieții dar este doar vaiet despre liniștea pierdută acelea sunt primele gesturi ale pruncului când află că a părăsit definitiv pântecul mamei dar nimeni nu le ia în seamă scriu aceste rânduri într-un vacarm infernal cu un picior mai jos de prima treaptă deja am aflat că nu-i nici o tăcere în cuvintele nerostite nu te poți ascunde în spatele unor explicații din care să rezulte ceva de genul eu n-am spus nimic doar scriam sau eu doar am gândit asta altcineva a spus-o nu te poți ascunde atunci când dinții scrâșnesc atât cât să te auzi chiar și atunci când fugi de tine și nici în spatele pleoapelor închise ori acoperindu-ți urechile... tot vei auzi cum se sparg convingerile bazate pe enunțuri despre care acum au dubii chiar și impulsurile procesate de către cei care au atins treapta unde tăcerea este oarbă