uitarea

un câmp fără umbră acolo unde nu-i adăpost și umbrele ard izvorul moare sub rana otrăvii rămâne locul în care fântâna a secat și cumpăna pe care un corb bătrân se-așază în al său ultim popas din el mai zboară rând pe rând câte o pană luată de vânt așchia nopții s-a înfipt adânc în ceața dimineții să te trezești nu-i cu putință visul se pierde în alt vis aceasta-i uitarea! o amintire pe care nu o mai găsești te uiți după ea în ziua din urmă dar ziua aceea s-a topit în jurul focului ai vrea să mai asculți chitara și-ai pune chipul celui care ești astăzi dar astăzi nu știi nimic despre ziua aceasta așa cum se vedea pe câmp plin cu flori de salcâmi mărginit și-un fir de izvor de cel care pe-atunci mai gusta clipele adunate în ciorchine zemos și gust de nu mă uita