moartea are chipul pe care tu i-l dai

pe acolo unde mormintele sunt lepădate își trece pasul scârbită de la atâta uitare din hâd nu-i este modelat chipul căci n-a prins întrupare doar a fost imaginată cu coasa la spinare printre mormintele uitate stau duhuri triste și tăcute în spinii de murar sălbatic și-n așchii de ceară împietrită trupuri de ceață atârnă și-s rupte pe cruci bătute-n cuie șiroaie de rugină se târăsc peste ridurile lemnului stropit cu mucegai dăngănit de clopot se-aude în surdină undeva în depărtare de la biserica din sat pe cruci de piatră limacși sorb zeama rece condensul răsuflărilor purtate în zbor de vânt aștern în urma lor însemne aduse din adânc pe-acolo genunchiul n-a mai sărutat demult pământul iar suferința stă la cerșit printre buruieni crescute-n cale poate poate vine careva să îi arunce un dumicat de jale