colț de primăvară

le-au pocnit muguri de aripi peștilor pitiți sub pietrele amorțite și-au scos la vedere mărgele argintii au fost de ajuns un zâmbet de soare și câteva brazde desenate pe cer de pe care stau să cadă exfoliate culorile tulburi ale norilor care au hibernat în pielea rece de șarpe cosmic se topesc rășini pe scoarțele aspre ale ramurilor aplecate a rugă spre buza pământului în miros de cetină și din seva lor care a început să curgă lăstarii se înalță în filigrane verzi tremurânde spre ochiul de lună târzie un ghiocel sfios își scutură fracul de care s-au prins frunze putrezite și pozează într-un personaj misterios mai ales că pe seară are întâlnire sub o ferigă cu vecina lăcrămioară peste toate se scutură vântul de parcă l-ar trece un fior din aducerile aminte de pe vremea când a stat înțepenit ca nu cumva să strice dansul fulgilor de nea