cum se mănâncă mămăliga

neapărat cu tălpile goale să simți că pământul este viu și poftește la și mai multă viață într-o bucătărie de vară în care podele nu sunt unde pe pereți poți imagina orice poveste în funinginea depusă și dacă nu îți este de ajuns privești la mătăsurile țesute cu grijă pe timpul nopții de păianjenii lăsați acolo de niște vrăjitoare de care îți amintești cum ai fugit cu câteva zile în urmă când te întorceai de la scăldat scurtând drumul prin răchite neapărat în jurul mesei rotunde de lemn aproape întinsă pe pământ așa fel încât de câte ori iei o îmbucătură să te apleci ca și când te închini razei de soare care pătrunde prin fereastra larg deschisă ori poate îngenunchezi să-i șoptești pământului că și tu poftești neapărat după ce și-a spus toată povestea răsuflând aburii care se risipesc către cer să ne caute mai apoi ascunși în stropi de ploaie și neapărat tăiată cu o ață după ce s-a primit sfânta binecuvântare pe ascuns arunci un dumicat și lui Tomiță care s-a tot alintat de ale tale picioare înmuiat în unsoarea topită neapărat