picturală

într-o mansardă un pic mai aproape de stele acolo stau să cadă muzele prinse într-o pânză părăsită sub praful greu unde o lumânare stinsă și-o lacrimă de ceară sunt semnul rămas la adăpost între motivul de a fi și dovada c-au fost paianjenul nu mai pândește artistul nu-și mai țese lumea în noaptea albă visele-s pierdute pe podea în muțenia umbrelor căzute crăpată și uscată o roată pe ea o bucată de lut strop de ploaie și suflare așteaptă