despre un vânt care bătea din stânga

v-am mai spus? ieșisem din mare și îi păstram stropii pe umeri ați simțit cum marea, atunci când moare, te mușcă cu dinții ei sărați… o femeie care își purta în pântec copilul meu, lângă ea copilul meu opriți-l! opriți-l! spre noi alerga un el, în spatele lui doi polițiști opriți-l! opriți-l! cel urmărit alerga spre mare a sărit peste pătura unde stăteau o mamă cu fiul încă nenăscut și fiul am sărit, l-am imobilizat, i-am luat pistolul din mână au ajuns cei doi polițiști, i-au pus cătușe în mână țineam un pistol de jucărie, din plastic ce-i asta!? l-am aruncat îmi era rușine în jurul meu oamenii stăteau în picioare și mă aplaudau mie îmi era rușine …. omul - ființa căreia i s-a oferit conștiința nu pentru a putea împărtăși cunoașterea sau necunoașterea sa cu ceilalți, ci pentru a suferi în tăcere - el, cu sine- în propria cunoaștere sau necunoaștere. omului nu i-a fost dăruită sinceritatea ca pe o virtute, ci ca pe o alta formă de înțelegere a propriei singuratăți. pentru că, vrei să recunoști sau nu, sinceritatea nu ți- a adus niciodată ceva bun. din copilărie , în tinerețe, mai apoi adult sau ulterior bătrân… ori de câte ori ai fost sincer în legătură cu propria cunoaștere sau necunoaștere, putere sau slăbiciune, adevar sau minciună, într-un fel sau altul, sinceritatea ta n-a fost altceva decăt o lovitură pe care ai primit-o subtil sau brutal, de la cei din jur. să fii sincer e o dorință prin care vrei să crești, să te înalți, dar ramane atât - o căutare ... tu, cu tine, cu propria conștiință... sincer? - e de ajuns! 12 aprilie 2013