surori

poate că în toată înțelegerea s-a strecurat un rost interpretabil al zborului, unde fericirea dă aripi, iar nefericirea le rupe alții spun că fericirea te poate duce în sus, prețioasă imagine a unui eu plutitor, dezlegat de funii, dar nu o fi decât o iluzie cumva, în fericire, devenirea este una a contopirii, a înrădăcinării, a felului de a spune de aici nu mai plec paradoxal, nefericirii nu i se cere nici să ne ducă, dar nici să ne steie. îi întoarcem spatele iar ea, plină de chef și joacă, ne ia în brațe, ținându-ne de ochi ne întreabă ghici cine e între fericire și nefericire se află linia subțire căreia îi spunem trai lăsăm cartea destinului deschisă cu un semn ales la întâmplare pe-o pagină necitită și pășim mersului nu-i trebuie cărare, doar următorul pas, d’aia se prind, uneori, de noi, scaieții oricum, o pală de vânt, ori poate cineva, ceva, mută semnul în cartea destinului astăzi, din carte, am citit că fericirea este tovarășul de drum care poate căra povara nefericitului