izolare pe câmpul de iluzii

de la drum, către stânga, pleacă o cărare un ciocârlan tot spune că de sus pare un vas capilar dar, cine să-l înțeleagă cărarea trece printr-un desiș de acăți, ici colo câte un măceș, ori câte un murar un arici șoptește cu glas spinos că-s junghiuri dar, cine să-l înțeleagă cărarea se termină într-un câmp cu o floare și mii de stropi de rouă floarea tot spune că-s oglinzi dar, cine să o înțeleagă acolo dacă ajungi nu-i drum de întoarcere, tot ce poți să faci e să scrii poezii, să le citești cu glas tare, să te înclini în fața stropilor de rouă care te aplaudă cu chipul tău, alături de-o floare, să te rogi ca nu cumva raiul acela să-ți fie perturbat de vreun alt rătăcit în fiecare noapte o stea cântă cu jale dar, cine să o înțeleagă