risipitorii

la intrare se înmâna fiecăruia o haină și un bilet, dar nici unuia după folosințe ori după drumuri, dupa cât de cald, cât de frig, ori câtă ploaie sau vânt; flămând sau nu, trist sau vesel, slab sau gras... fără deosebire, fiecare primea o haină. o luau dintr-un coș, la întâmplare; haina și un bilet pe care scria “doar dus”. își îmbrăcau haina, puneau în buzunarul de la piept tichetul și intrau într-un tunel. la ieșirea din tunel i se cerea fiecăruia biletul. acolo, un ins, care părea mai bătrân decât timpul, rupea biletele; la unii mai mult, la alții doar cât o ciupitură, apoi le înapoia o parte din ele. - de ce? întrebă el uitându-se la jumătatea de bilet pe care i-o înapoia bătrânul. - pentru că așa stă haina pe tine. vorbele bătrânului nu-l întristară. ba chiar l-au făcut să zâmbească. strânse jumătatea de tichet în pumn, își așeză , mai mult din reflex, haina, făcu un gest al proprie îmbrățișări și porni, hotărât, în călătoria sa. n-avea vreme de pierdut.