Jurnal
tâmplarul și poetul
1 min lectură·
Mediu
dacă simți că bați cuie
atunci când așezi cuvintele pe hârtie,
ești tâmplar, nu poet.
dar, chiar și un tâmplar
poate fi poet dacă,
atunci când bate cuiul,
simte durerea lemnului.
dacă nu simți,
poate că ești transparent.
dar, fie el chiar și transparent,
omului care iubește,
i se vede iubirea cum curge prin el,
cum aceasta îi izvorăște din inimă
ca să se prindă de o altă iubire;
ca două pâraie limpezi unindu-se,
să curgă râu.
asemenea-s cuvintele dintr-un poem,
pot fi șiroaie
dar, dacă nu curg împreună,
nu vor fi niciodată râu.
și fără izvor nu-i rost de ape,
cum fără emoție
nu-i rost de viață în cuvinte.
așa-i din sâmbure, lăstar.
ce va să fie falnic, falnic va fi,
și-o vreme, va șopti îndrăgostiților vise și dor,
o vreme va fi hotar între cer și pământ,
loc de odihnă,
adăpost de vânt,
apoi,
cuminte,
se va lăsa rănit,
sub mâinile tâmplarului poet.
04892
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Stanica Ilie Viorel
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 155
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Stanica Ilie Viorel. “tâmplarul și poetul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stanica-ilie-viorel/jurnal/14171579/tamplarul-si-poetulComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
SVși cuiul? cuiul ce vină are? :)
mulțam.
mulțam.
0
ELCuiul de multe ori aparține lui Pepelea... :)
Cuiele sunt în viziunea mea doar runele care se pot transforma în cuvinte. Depinde din ce parte privești paharul de cristal al creației...
După primele cuie pe care le bați pe coala de hârtie poate nu simți durerea lemnului din care este construită dar după ce nu te mai saturi de bătut cuie, cuișoare, chiar chiroane începi să lăcrimezi când empatizezi și cu hârtia bătută de soartă, și cu hârtia poetic înobilată, apoi începi să bați cuie în lemnele care încep să plângă de durere. Din lacrimile lor izvorăsc pâraie și lacurile în care doar unele vor fi binecuvântate de nuferii cu adevărat lirici... Atunci dă poetul cu ciocanul pe lângă și începe să plângă de durere înțelegând durerea lemnului din care e făcută hârtia care ar putea să ajungă într-o carte tipărită precum tâmplarul după care s-a scris O Nouă Carte...
Cam asta e cu acest cui pe care m-ai provocat să îl descriu.
Am scris cu bucuria prilejului de a abstractiza până și un cui!
Cuiele sunt în viziunea mea doar runele care se pot transforma în cuvinte. Depinde din ce parte privești paharul de cristal al creației...
După primele cuie pe care le bați pe coala de hârtie poate nu simți durerea lemnului din care este construită dar după ce nu te mai saturi de bătut cuie, cuișoare, chiar chiroane începi să lăcrimezi când empatizezi și cu hârtia bătută de soartă, și cu hârtia poetic înobilată, apoi începi să bați cuie în lemnele care încep să plângă de durere. Din lacrimile lor izvorăsc pâraie și lacurile în care doar unele vor fi binecuvântate de nuferii cu adevărat lirici... Atunci dă poetul cu ciocanul pe lângă și începe să plângă de durere înțelegând durerea lemnului din care e făcută hârtia care ar putea să ajungă într-o carte tipărită precum tâmplarul după care s-a scris O Nouă Carte...
Cam asta e cu acest cui pe care m-ai provocat să îl descriu.
Am scris cu bucuria prilejului de a abstractiza până și un cui!
0
SVfrumos…
0
Au! Durerea naște artă iar arta zămislește poezie!
Cu bucuria lecturii!