element uman

de pe partea mea de mal, apusul soarelui îl văd cum se ascunde sub poalele lacului. are el o pudoare proprie care i se vede în roșul din obraji, d'aia închide ochii și cade-n visare. eu, cu chef de joacă, îi scutur cârlionții, răscolind oglinda apei și-apoi, dornic să țin în brațe miezul cald al astrului adormit, îl caut, după el mă scufund dar, uite că nu-i. deasupra, baticul nopții răsare-a mister, cu joc de stele dezbrăcate, gata și ele de scăldătoare; altfel, n-aș ști să explic de ce, pe tot lacul, s-au prins în joc, în chip de nuferi argintii. deodată, peste ape se-așterne praf de cleștar când, peste umărul muntelui tăcut, în văl de platină, regina nopții coboară agale și tălpile-și alintă peste fruntea pădurii apoi, stăpână a toate ce sunt, leagă apele de cer și de pământ.