delir

m-ascund în unghiul mort scăpat de soare în casa de chirpici, să nu mă vadă câinii de-argint lăsați liberi pe hotare. aprind lampa, între oglinzi demoni-s cuminți; se văd, se prind în horă… eu trec. dincolo-i tărâmul corbilor de plumb, pe cerul de sticlă zborul lor e fum. unde-s zilele alea când pândeam s-adoarmă tot satul, să mă prefac în umbră sub miez de soare, lipit peste uluci, săltând țărână de pe drum… pe vale, să fug la scăldătoare și, umerii negrii să-mi atârne ziua întreagă, în livada de pruni. unde-s? azi, m-au prins cu lațul durerilor de care râdeam desculț prin mărăcini, cu fluturi și bondari zburând peste aluni. unde-i joaca de-a țurca cu lemn de corn uscat, când măsuram pământul în lung și în lat și-apoi, ne venea rândul să plutim de-asupra pământului de aur, noi, mânji de jar, scăpați de prin căpestre. m-ascund și umbra-i rece, pereții-s de pământ, icoanele de-aramă zboară în cercuri, rând pe rând, dezleagă blestemele terestre.