singurătatea

când omul s-a dezis de zei a zidit alte temple ale închinării și, după chipul și asemănarea lui, a prins îngerii pe sticle, iar demonilor le-a indicat calea de dincolo - dincolo mereu o altă sărbătoare. apoi s-a suit pe vârful muntelui să se proclame. și striga, striga, striga… până ce, de sub picioarele sale, prăpăstiile i se închinau răspunzându-i ceea ce, striga, striga, striga… avalanșelor nu le-a dat nume, nici furtunilor, nici fulgerelor; că nu-i vremea pomenirilor. singurătatea omului e darul zeilor, lepădați.