angajamentul câinelui condamnat

apucături rămase-n măduva osoasă (despre care nici patrupezii n-au știut s-arate și, chiar nici bipezii în halate) s-au perindat într-o rătăcire de la papilele gustative, pân’ la glandele pline de însemnătate și s-au așezat, după un exod de vreo trei generații, lângă cortex… a fugărit o oaie bearcă, în joacă, și oaia a plesnit; s-a urinat cu fală pe-o ușă veche atârnată de-o biserică - văzându-i lemnul, el l-a crezut stejar; a rupt vreo două mese, a trimis la psiholog câteva pisici și, pe o balerină, chiar la psihiatru; el strănuta, ea: “fugi, dihanie, de-aici!” l-au judecat vreo șapte zile, între zăbrele l-au ținut. proces televizat. în pauzele publicitare se transmiteau reclame la prafuri și injecții pentru eutanasiat. - o ultimă dorință să-ți pui. la moarte ești condamnat! - ham! - așa să fie! s-a consemnat că ultima dorință a condamnatului a fost un angajament: să nu mai fie niciodată câine.