nu sunt pește de acvariu

eu sunt pește de noroi adânc. păstrez tăcerea luată cu împrumut de la o salcie bătrână, care a murit; am rămas cu ea, de-atuncea-s mut. dar, inima îmi bate tare, și mai tare trădându-mă pescarului flămând și însetat ce-aruncă năvodul neîncetat, de parcă n-ar fi altă foame după mine și sete n-ar mai fi. în alte vremuri, pe când acvariile nu existau, mă ascundeam după o piatră răbdătoare ce-mi asculta poveștile toate și-mi ținea de șase, cât timp trăgeam o țigară cu filtru neinventat. plesneau pescarii lopețile de apa curgătoare, și nu-mi păsa, eram în lumea mea. acum (am auzit când se vorbea pe mal) apele curgătoare au fost sorbite de pietre, altele au uitat drumul, înapoi… au mai rămas doar bălțile și noroiul și muțenia. îmi bate inima și tac, adânc în mine, mă prefac, că-mi place liniștea toată și-n noroi. *** eu sunt pescarul . povestea o știu de la un pescar bătrân, care mi-a zis: - copile, peștele de noroi nu se prinde cu plasa.