în jurul nostru

păsările mele, migratoare, sunt dintre cele iubitoare de stârvuri în zborul lor mi-adună, pe partea mea de cer, găuri de ozon prin care visele-mi zboară-neant n-am colivii (doar una, a mea) și n-am vreo îmbrățișare în stânga e patul pe care se moare în dreapta copilul captiv în față, o femeie căreia îi spun mamă și mă doare și nu știu să mă plâng dacă mă vedeți în parc, pe-o bancă, la o țigară, privind dincolo de ușa bisericii din cale să știți că privesc demonii ce nu știu să piardă nici măcar în fața altarelor și, îmi doresc să fiu bătrâna ce-aprinde o lumânare, femeii din față să-i spun că mi-e dor de mama… aș spune o rugă pentru sufletul ce caută zarea și-aș plânge cât să-i dea copilului măcar o bucățică din libertatea ce-o am, pe care n-o mai am, că-i dusă dincolo de nori nu mă lăsați păsărilor mele! mă vor stârv, iar eu sunt doar un alt copil ce-și dorește o îmbrățișare