mai lasă-mi, bătrâne, o vreme, cât să mai scriu câteva rânduri, să le iscălesc cu al meu oftat, să le pui în desagă

dospește clipa într-o desagă aruncată pe umărul timpului - poștaș arhaic ce-mparte misive, răbdător, clipa amintirilor. într-a mea, stau scrise rânduri despre palatul copilăriei- saltea din paie și-un țol ce zugrăvea peretele de lut. o adevărată împărăție. și-un colț de umbră de unde, pitit, ascultam poveștile trosnite ale unui salcâm trecut, ariculate-n sobă. balaurii se îmbulzeau să-mi cucerească locul strâmt, aruncându-și spre mine limbile de foc dintr-o lampă înnegrită. n-aveau să mă-nfrângă; aveam un scut fermecat- mângâierea blândă a bunicii și-al ei oftat.